În Galaţi, jumătate dintre decese, cauzate de boli de inimă

În Galaţi, jumătate dintre decese, cauzate de boli de inimă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dintre cele 6.309 decese înregistrate printre gălăţeni anul trecut, 3.442 au fost cauzate de boli cardiovasculare. Specialiştii atrag atenţia că până la 80 la sută dintre decesele care au drept cauză bolile de inimă şi pe cele ale sistemului circulator ar putea fi prevenite prin controlul eficient al factorilor de risc.

Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune (SRH), Maria Dorobanţu, a spus într-o conferinţă de presă că hipertensiunea arterială este foarte frecventă în România, patru din zece persoane adulte prezentând această afecţiune. "Românii află uneori întâmplător că au această boală şi nu sunt convinşi că după ce le scade tensiunea trebuie continuat tratamentul toată viaţa", a spus Dorobanţu.

Ea a atenţionat asupra factorilor de risc şi a susţinut că educaţia pentru prevenirea hipertensiunii arteriale ar trebui să înceapă încă din şcoală. "Trebuie să educăm generaţiile tinere să se mişte cât mai mult, să nu se îngraşe, să comunicăm cu producătorii de alimente pentru a reduce cantitatea de sare", a mai spus preşedintele SRH.

În opinia acesteia, în şcoli ar trebui făcute ore de educaţie sanitară. "În România sunt peste 60 la sută persoane supraponderale şi obeze. Numărul acestora s-a dublat în ultimii şapte ani'', a declarat specialistul citat. Statisticile arată că românii consumă pe zi de aproximativ trei ori mai multă sare decât este admis (cam 14-15 grame sare/zi, faţă de 4-6 grame, cât ar trebui - n.r.).

CITEŞTE ŞI: Cum să luptăm cu bolile de inimă. Obiceiuri care ne pot salva viaţa

Citit 2472 ori Ultima modificare Marți, 23 Septembrie 2014 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.