Din cei 61 de ani ai săi, inginerul Mircea Hamza şi-a dedicat patru decenii horticulturii. A lucrat 15 ani în Spania şi a plantat, acolo, circa 4.000 de hectare de vie nobilă. Alte 3.000 de hectare le-a ridicat în ţară, începând de la Buziaş şi până la Adamclisi. Mai mult de jumătate dintre cele 918 hectare de vie tânără plantată, în Galaţi, în cadrul programului de reconversie - suprafaţă care ne situează pe locul 3 în ţară - au ieşit de pe mâna sa. În cele din urmă, Mircea Hamza şi-a fondat propria fermă, la Umbrăreşti. Aici, cultivă vie care rodeşte struguri de masă din soiuri precum Black Magic, Victoria şi Italia, legume, pepeni cantalup şi, mai nou, arbori de goji, care la anul vor intra pe rod. Şi să nu uităm trandafirii, florile care i-au trezit pasiunea pentru horticultură încă din liceu.
- De ce aţi ales horticultura?
- Am făcut Liceul "Vasile Alecsandri" din Galaţi. Toţi colegii mei voiau, la finele liceului, să devină măcar medici. Eu am vrut să mă fac horticultor, pentru că am ţinut cu tot dinadinsul să cresc trandafiri. M-a fascinat un soi care se numeşte Blue Moon, un trandafir albastru, foarte frumos. Cultiv acum trandafirii pe care i-am putut pune aici.
- Ce-i trebuie unui agricultor ca să fie bun?
- Îi trebuie dragoste, mai mult decât orice, pentru meseria lui. Agricultura nu este, în primul rând, o afacere, deşi mulţi tineri o privesc aşa. Noi, agricultorii, suntem un fel de pictori, dacă vreţi. Uitaţi-vă cum arată un rând de legume. Ca un fermoar. Pictezi aceste fermoare în burta pământului. Plantele, toate, sunt zimţii fermoarului. Lucrând cultura, deschizi fermoarul ăsta şi încerci să scoţi de acolo ce-ţi oferă pământul. Nu scoţi, însă, niciodată, aur masiv, cu care să dai fuga la bancă şi să-l prefaci în bani. Scoţi fire de aur subţiri, dacă ai ştiut să faci cultură şi natura a ţinut cu tine.
- Aţi găsit aici cel mai potrivit loc pentru soiurile cultivate?
- Nu, nu e chiar cel mai potrivit loc pentru strugurii de masă. E frig şi iarna trebuie să îngrop o parte din coarde. E o complicaţie pentru horticultor, o muncă în plus, dar fără asta îngheţul ar face ravagii. Inginerul horticol nu poate face chiar orice. Sunt factori de care depinzi. Oricât ai munci, ai şti şi ai vrea, natura îţi impune limite. Asta e a treia fermă de felul ăsta pe care am înfiinţat-o. Pe celelalte două, viaţa m-a obligat să le las şi să plec. N-o să mai fac asta încă o dată, deşi uneori îţi vine să o iei din loc, la câte obstacole trebuie să depăşeşti astăzi în agricultură. Am rămas aici pentru că de aici sunt originar. Mama mea s-a născut la Buceşti, tatăl meu la Umbrăreşti, iar ferma asta e undeva la mijloc, ca poziţionare.
- Ce merge prost, de fapt, în agricultură noastră? Care sunt obstacolele?
- Anul acesta a fost prost din mai toate punctele de vedere, din păcate. A plouat mult, când nu trebuia şi, apoi a început, brusc, seceta. Aceste schimbări au afectat cultura de cantalup. Via, pe de altă parte, a fost încercată de toate bolile posibile din cărţi. Chiar şi de cele foarte rare.
La nivel global, toată strategia naţională de dezvoltare pentru agricultură a fost gândită pentru a sprijini fermele mari. Or, tinerii ar putea trăi din agricultură, din ferme mici, cel puţin la început, dacă statul i-ar sprijini. Fără acest sprijin, nu se poate. De unde să vii cu bani, când abia acum te apuci de treabă, iar în agricultură rodul se culege la final? Ţăranul gălăţean nici până astăzi n-a apucat să-şi facă o vie bună, de două hectare, pe care să o iubească, să o crească şi să o dezvolte. Statul ia deja un sfert din valoarea fiecărui aliment pe care-l mâncăm… N-o fi de ajuns această formă cruntă de înrobire? Nu plătind tot mai multe taxe te dezvolţi. Şi nici muncind şi vânzand la negru, ca să scapi de biruri. Progresezi când faci agricultură la lumină, cu profit.
- Ce ne-ar trebui ca să progresăm?
- Vom merge înainte când cele şapte milioane de români care sunt încă în străinătate vor veni acasă şi se vor restabili în ţara lor. Se va întâmpla peste relativ puţin timp, cred. Când am ajuns eu în Spania, era invazie de polonezi. Opt ani mai târziu, nu mai găseai aproape niciunul. S-au întors în ţara lor şi, iată, acum Polonia este înaintea noastră, ca dezvoltare… Când se va întâmpla asta cu românii, se vor cumpăra şapte milioane de pâini în plus, zilnic. Vom avea măcar şapte milioane de kilograme de carne în plus vândute lunar. Vom avea piaţă de desfacere pentru ce producem. Momentan, în România, faptul că eşti cinstit, tenace şi muncitor nu-ţi asigură succesul. Visul american nu există în ţara noastră.
- Vor veni pregătiţi românii de peste graniţe să ridice economia?
- Să sperăm că da. Din păcate, inclusiv mentalitatea unora dintre oamenii care munceasc acum peste graniţe e greşită. Cei care revin şi îşi bagă toţi banii ăia munciţi cu greu în vile şi maşini greşesc. Dacă aş avea prilejul, i-aş sfătui să-şi construiască fiecare, din banii câştigaţi, câte o hală. Iar când se vor întoarce în ţară, în parte din hală îşi vor amenaja o locuinţă, iar în restul vor face ceea ce au învăţat şi lucrat în străinătate. Pâine, piese de maşini… orice. Doar aşa vom progresa.
Cine este Mircea Hamza
Inginerul horticol Mircea Hamza are 61 de ani. Este absolvent al Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi şi al Facultăţii de Horticultură din Iaşi, pe care a terminat-o în 1977. A fost şef de fermă, în satul Costi, vreme de 11 ani şi, înainte de Revoluţie, a fugit din ţară, în Spania. A ajuns în Las Palmas şi a început să lucreze în agricultură. Şi-a dorit însă dintotdeauna să revină şi să lucreze acasă.
