PAMFLET/ Planul secret al lui Marius Stan pentru prezidenţiale

PAMFLET/ Planul secret al lui Marius Stan pentru prezidenţiale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Rubrica „Pamflet” a "Vieţii libere" a descoperit adevăratele porniri ale lui Marius Stan * Dacă nu iese cel pentru care îşi rupe 15 minute din viaţă, peste cinci ani va candida el însuşi


Gălăţenii plusează la îndemnul lui Stan: "Ne vom rupe chiar cinci ani din viaţă"

Cetăţenii de bună credinţă din Galaţi sunt decişi să urmeze întocmai îndemnul primarului Marius Stan de a vota pe cine trebuie la alegerile prezidenţiale. „Îmi voi rupe 15 minute din viaţă ca să îl pontez pe domnul Vonta”, spunea Marius Stan, în urmă cu ceva timp.

Replica cetăţenilor urbei nu a întârziat să vină. „De ce să ne rupem doar 15 minute din viaţă? Dacă treaba merge bine, ne rupem chiar cinci ani din viaţă”, au strigat la unison alegătorii de cursă lungă din Galaţi.

Potrivit unor surse din PSD, se pare că Marius Stan intenţionează să canideze el însuşi la prezidenţiale. Evident, peste cinci ani. „Dacă cele 15 minute pe care mi le rup vor fi în zadar şi iar o să iasă preşedinte un primar, mă bag şi eu. De ce să fac doar Noul Galaţi când pot să fac Noua Românie? Ştiţi ce-i mişto? Că nici nu trebuie să fac Noul Cinematograf şi Noul Stadion, că-s gata construite. La Bucureşti, normal... doar nu la Galaţi”, a spus Marius Stan unor apropiaţi.

S-a stabilit locul Noului Cinematograf. Va fi exact lângă Noul Stadion

După câteva runde de discuţii aprinse, Primăria Galaţi a stabilit unde va fi construit mult aşteptatul Nou Cinematograf din Galaţi. „Nici nu ştiu de ce ne-am tot alintat atâta, pentru că era mai mult decât evident unde anume trebuie să construim Noul Cinematograf. Lângă Noul Stadion, logic. În acest fel, gălăţenii vor putea vedea una lângă alta toate ctitoriile Epocii Stan”, a spus primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

Gălăţenii sunt, însă, din motive necunoscute, circumspecţi în ceea ce priveşte şansele ca acest proiect să prindă contur. „Parcă am mai văzut filmul ăsta o dată. Se promite mult şi nu se face nimic. În plus, lângă Noul Stadion nu prea mai e loc, că acolo şi-a tras fiecare consilier local câte o Nouă Cârciumă”, a spus Nea Relu, cetăţean din Galaţi.

Totuşi, de data aceasta, autorităţile locale par a fi mai decise ca oricând să îşi respecte promisiunea faţă de alegători. „Vă garantăm câ până în luna mai a anului viitor vom putea viziona filme şi în Galaţi. Nu va mai fi nevoie să mergem la Brăila. În plus, ca să fim siguri că la cinematograful nostru nu vor veni brăilenii, vom impune celui care va gestiona stabilimentul să difuzeze numai filme cu subtitrare”, a spus un consilier local.

Premieră. Vă prezentăm lista cu politicienii locali cinstiţi

Rubrica „Pamflet” a "Vieţii libere" a intrat în posesia unei liste strict secrete, pe care o publicăm în cele ce urmează. Este vorba despre cinci politicienii locali despre care se spune că nu au făcut niciodată niciun matrapazlâc, nicio golănie, nu au dat niciun tun în viaţa lor. Mai pe scurt, vă prezentăm astăzi, în premieră, lista celor 5 politicieni cinstiţi din Galaţi. Deci, ca să vă între bine în cap, iată-i pe oamenii politici care nu au comis niciodată vreun act de corupţie:

1.

2.

3.

4.

5.

Cei cinci sunt aşteptaţi luni la sediul "Vieţii libere" pentru a-şi ridica premiile pe care cotidianul nostru le-a pregătit: câte o plachetă cu „Neprihănitul secolului” şi un DVD original cu filmul „Instinct primar”.

Cudălbenii nu au pe cine să voteze. "Candidaţi slabi! Toţi au sub 50 la sută"

Degringoladă la Cudalbi. Locuitorii comunei susţin că nu au cu cine să voteze la alegerile de săptămâna viitoare. „Cu cine să votăm? Că nu avem niciun candidat tare, aşa cum ne place nouă... Toţi au cel mult 40-50 la sută. Foarte slabi. Nici nu merită să te deplasezi până la urnă”, a spus Mitică Păhărel, setean din Cudalbi.

Toţi locuitorii din zonă regretă şi acum vremurile lui Ion Iliescu. „Atunci era treabă, în anii '90. Altfel te ungea la inimă un candidat care avea 80-90 la sută. Ce mai... candidaţi rafinaţi. Unii chiar dublu rafinaţi. Iliescu a fost cel mai bun, de departe: mai rar ca el, triplu rafinat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al cudălbenilor, Mitică Păhărel.

Cel mai probabil, din acest motiv, cudălbenii nici măcar nu vor merge la vot la alegerile prezidenţiale. „Probabil că vom face ceea ce facem noi de obicei duminica, vom sta să bem în cârciumă. De fapt, ce zic eu... o să facem ce facem noi în fiecare zi, nu doar duminica”, a completat Mitică Păhărel.

Potrivit unor surse din comună, în această perioadă, cudălbenii sunt total descumpăniţi şi din cauza frigului. „Şi afară sunt patru, cinci grade. Slab de tot. Noroc că s-a făcut anul ăsta tulburelul”, a mai spus M. P.

Marius Bostan


Elevii gălăţeni insistă pentru orele de sex: "Vrem să afle şi profesorii ultimele noutăţi"

Consiliul elevilor gălăţeni a cerut Ministerului Educaţiei să introducă în programa şcolară orele de educaţie sexuală. „Vom face ore cu toţi profesorii. Trebuie să afle şi ei ce mai e nou în domeniu, nu facem discriminări legate de frumuseţe, vârstă, orientare sexuală... Important este să nu mai existe frustrări erotice în rândul profesorilor, ca să ne putem şi noi desfăşura în linişte celelalte ore de la şcoală”, a declarat Giani Lungu, elev în clasa a şaptea.

De asemenea, elevii promit că profesorii vor avea voie şi la probele practice, care au loc în fiecare pauză în toaletele şcolilor. „Dacă ne dau în scris că nu ne scad nota la purtare, le vom facilita accesul în sanctuarele noastre erotice”, a mai spus Giani Lungu.

Profesori cu Sexperienţă

Meteorologii îi avertizează pe şefii de CJ: „Iarna aceasta va ninge”

Avertisment fără precendent din partea meteorologilor români. Aceştia i-au anunţat pe şefii de consilii judeţene din ţară, adică inclusiv pe Bacalbaşa de la Galaţi, că în această iarnă vom asista la fenomene meteo extreme. „În unele zile va ninge, va fi chiar şi ger. Atenţie! Este posibil ca temperaturile să ajungă chiar şi la minus 5 grade, ceea ce înseamnă că străzile vor fi acoperite cu gheaţă. Vă rugăm să luaţi măsurile necesare”, au avertizat meteorologii.

Nicolae Bacalbaşa nu a luat nicio măsură până acum, dar şi-a vărsat nervii pe Facebook. „Tu-le muma-n sur de meteologi. Te lovesc cânt te aştepţi mai puţin. Eu cred că fac aşa, mai mult la mişto... Cum să ningă pe timp de iarnă? Cum să avem străzi blocate de zăpadă şi de gheaţă? Ăştia chiar nu se gândesc că noi trebuie să lenevim?”, a scris Bacalbaşa pe Facebook.

Iar Na-na!


Există soluţii pentru salvarea Apaterm: „Plăpumile gălăţenilor vor fi dotate cu repartitoare”

Apaterm va fi scoasă cu orice preţ din hăul financiar în care s-a afundat. Noua conducere este decisă să apeleze chiar la măsuri extreme pentru a lua bani de la cetăţeni, chiar dacă nu va livra agent termic gălăţenilor. „Am făcut mai multe şedinţe şi am ajuns la concluzia că e puţin probabil să mai distribuim anul acesta căldură. Dar asta nu înseamnă că Apaterm va dispărea. Trebuie să trăim în continuare, pentru că avem atâţia oameni pe care trebuie să îi plătim. Deci soluţia este să montăm repartitoare pe toate plăpumile gălăţenilor şi să continuăm să îi facturăm”, a declarat noul director al Apaterm, Cristian Istrate.

Deşi, prin aplicarea acestei soluţii, se vor face schimbări majore în sistemul de distribuţie şi facturare, în esenţă, mare lucru nu se va schimba: gălăţenii vor plăti în continuare un serviciu de care nu beneficiază. „Casieriile vor fi păstrate, la fel cum vom păstra şi toţi frecătorii de mentă de prin centralele termice de cartier. Toată lumea trebuie să trăiască, nu? Sistemul nostru şi-a demonstrat viabilitatea în toţi aceşti ani, de ce să renunţăm la el?”, a completat directorul Cristian Istrate.

Plapaterm

Invenţie pentru reinventatorii limbii române: Laptopuri speciale pentru stelişti, fără buton de cratimă

Mai multe companii producătoare de computere au anunţat că vor lansa, special pentru piaţa din România, device-uri puţin modificate. „Aceste noi computere nu vor mai avea pe tastatură butonul de cratimă. Am făcut un studiu şi am realizat că acel buton pur şi simplu nu era folosit. Mai mult, pe mulţi îi debusola. Nu ştiau ce-i cu el, la ce foloseşte. Unii credeau chiar că ar declanşa o explozie dacă îl apasă. Asta e cultura, ăsta e nivelul... superstiţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al unui mare producător de computere.

Cartelul producătorilor de computere fără cratimă au anunţat, însă, că aceste computere nu vor putea fi achiziţionate la liber. „Poţi să cumperi un astfel de instrument numai dacă dovedeşti că eşti suporter al Stelei. Pentru asta e suficient să vii cu un cotor de bilet de la orice meci susţinut de Steaua pe teren propriu. Sau să postezi pe Facebook o poză cu tine în galeria Stelei. Dacă dovedeşti asta, ai acces la computerele noastre speciale, fără buton de cratimă”, a mai spus sursa citată.

Cratimile Mântuitorului


Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1688 ori Ultima modificare Vineri, 24 Octombrie 2014 18:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.