CUPLURILE DE AUR ale Galaţiului/ Soţii Burlibaşa, fericiţi şi împliniţi după jumătate de secol

CUPLURILE DE AUR ale Galaţiului/ Soţii Burlibaşa, fericiţi şi împliniţi după jumătate de secol
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Elena şi Dumitru Burlibaşa sunt doi soţi fericiţi, care au patru copii, opt nepoţi şi doi strănepoţi * Înţelegerea, comunicarea şi respectul au fost cele mai importante "ingrediente" ale căsniciei lor, spun cei doi soţi


Doamna Elena, în vârstă de 72 de ani, şi domnul Dumitru, cu opt ani mai mare decât ea, au împlinit anul acesta cinci decenii de când sunt împreună, la bine şi la rău. S-au căsătorit pe data de 27 septembrie 1964 şi, de atunci, au fost alături unul de celălalt în fiecare zi.

Noi am vrut să aflăm povestea lor de viaţă şi cei doi soţi au acceptat cu plăcere. Cât timp am ascultat povestea celor 50 de ani trăiţi împreună, am avut impresia că vizionez un film dat pe repede înainte.

Dragoste la prima vedere, cu final fericit

Aşa cum, în orice poveste de dragoste, prima întâlnire contează foarte mult şi este, până la urmă, definitorie pentru eventuala relaţie, gălăţenii ne-au povestit cum s-a întâmplat lucrurile în privinţa lor. Ea avea aproape 20 de ani şi locuia în satul Crăieşti, iar el 28 de ani şi era din Smulţi. „Eu eram tâmplar şi lucram la o rudă de-a ei. Am văzut-o, mi-a plăcut şi am decis să întreb despre ea. Am aflat că este nepoata familiei unde lucram şi am vrut să o cunosc”, spune Dumitru Burlibaşa. „Ne-am întâlnit, ne-am dus la un bal, am făcut plimbări împreună. A fost foarte frumos la început. După ceva timp a venit să mă ceară la părinţi. La început, ei nu au vrut să mă lase să mă mărit cu el, dar şi-au dat seama că e băiat bun, că are o meserie bună şi că aş avea o căsnicie aşa cum trebuie”, adaugă Elena Burlibaşa.

Cei doi au făcut nunta pe 27 septembrie 1964. Chiar dacă au trecut mai bine de 18.200 de zile de când sunt împreună, cei doi soţi îşi amintesc cu plăcere de ziua cununiei. „A fost o zi foarte frumoasă, călduroasă, deşi era sfârşit de septembrie. Totul a fost bine, am avut şi emoţii, ne-am şi distrat, am avut mulţi invitaţi, au venit multe rude. Am ieşit bine şi cu darul de nuntă”, povestesc soţii Burlibaşa.

 

 

După nuntă, s-au mutat într-o casă nouă, pe care au construit-o împreună. Au locuit timp de 18 ani în Crăieşti şi au muncit, tot împreună, în tâmplărie. Timpul a trecut, iar din dragostea lor au rodit patru copii: trei fete şi un băiat. Când a fost vremea să-i ducă la liceu, elevii s-au orientat către instituţiile din Galaţi. Aşa că marea familie s-a mutat la oraş.

"Ingredientele" unei căsnicii de aur

Soţii Burlibaşa susţin că au rezistat peste 50 de ani împreună comunicând şi respectându-se reciproc. „De certat, ne-am mai certat, ca tot omul. Dar nu ţineam mânie niciodată. El spunea ce-l supără, eu spuneam ce aveam de spus şi ne trecea supărarea. Întotdeauna vorbeam. În cei 50 de ani de căsnicie, nu m-a bătut niciodată, nici măcar o palmă nu mi-a dat. Ne-am iubit, ne-am respectat mereu. Fiecare a avut sarcina lui în casă. Gând de despărţire nu am avut niciodată, indiferent de ce probleme am întâmpinat în viaţă sau de ce certuri am mai avut. Ne-am căsătorit odată pentru veşnicie. Şi copiilor mei le-am spus la fel să facă, doar că, din păcate, una dintre fete a divorţat. Nu a nimerit soţul care trebuie şi s-a despărţit”, spune doamna Elena. "Faptul că ne-am înţeles mereu bine şi ne-am tolerat unul pe altul a fost lucrul care ne-a ţinut uniţi. Pai, dacă nu era înţelegere, unde ajungeam?", explică bărbatul în vârstă de 80 de ani.

O familie numeroasă şi fericită

Emoţionaţi, ţinându-se de mână, soţii Burlibaşa ne povestesc cu plăcere de familia numeroasă pe care o au. Li se luminează ochii numai când se gândesc la cei mai mici membri ai familiei. „Suntem doi bunici fericiţi. Am crescut toţi nepoţii cu mare dragoste. Mereu când aveau nevoie de ajutor, copiii îi aduceau pe cei mici la mine. Avem opt nepoţi, patru băieţi şi patru fete, toţi realizaţi, la casa lor, şi doi strănepoţi: o fetiţă de doi ani şi un băiat de şase ani. Îi iubim ca pe ochii din cap. Ne dorim să-i vedem crescând în continuare, la fel de frumoşi”, spun cei doi soţi.

Chiar dacă copiii şi nepoţii sunt împrăştiaţi prin Brăila, Bucureşti şi chiar în străinătate, reuşesc să se revadă, mai ales la momentele importante în viaţă. Ultimul a fost celebrarea celor 50 de ani de căsătorie a celor doi. „Îmi amintesc cu plăcere de ziua în care ne-am sărbătorit nunta de aur. Am întins masă mare afară, cu tot felul de bunătăţi. Dar cel mai frumos a fost că i-am adunat pe toţi cei dragi lângă noi: copii, nepoţi, strănepoţi. Cu toţii eram 22 de persoane”.

Elena şi Dumitru Burlibaşa alcătuiesc doar una dintre cele 137 de familii gălăţene care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi au fost premiate, în luna septembrie, de către Primărie.

CITEŞTE ŞI: Zi de sărbătoare pentru 137 de familii gălăţene/ Cuplurile de aur, premiate pentru longevitate

Citit 1732 ori Ultima modificare Vineri, 31 Octombrie 2014 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.