Cât vom PLĂTI, la iarnă, pe CARNEA de porc

Cât vom PLĂTI, la iarnă, pe CARNEA de porc
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Deşi producem mai mult, preţurile nu scad  * Piaţa neagră, deci neplata taxelor de către producător sau comerciant, ar trebui să însemne preţuri mai mici în galantare, dar la Galaţi nu e cazul * Acum preţurile sunt acceptabile, dar ele ar putea creşte


Cu toate că avem crescătorii de porci şi în judeţul nostru, dar şi prin împrejurimi, iar producţia socotită în viu creşte anual, carnea de pe masa gălăţeanului rămâne printre cele mai scumpe din ţară. De ce? Pe de o parte, producătorii reclamă faptul că încasările lor scad, că evaziunea fiscală îi sufocă, iar mult aşteptata scădere de TVA la carne nu mai vine. De cealaltă parte, Ministerul Agriculturii spune că o pierdere de 400 de milioane de euro de la buget, cât ar însemna scăderea TVA, plus alte înlesniri la plată pe care le cer fermierii nu-s chiar de ici, de colo, iar lucrurile trebuiesc gândite de multe ori înainte să se ia o decizie.

Prins între oamenii de afaceri şi aleşii cu putere de decizie, gălăţeanul de rând plăteşte şi iar plăteşte, până ajunge să-şi dea şi jumătate din leafă pe mâncare. Anul trecut, spre exemplu, din toată ţara, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), doar în câteva judeţe de munte şi la Tulcea a fost carnea de porc mai scumpă decât la Galaţi.

Potrivit estimărilor oficiale, circa 70 la sută din carnea pe care o cumpărăm a fost produsă şi se vinde "la negru".

Cât produc fermele gălăţene

Cantitatea totală de carne de porc, în viu, produsă la nivelul judeţului nostru a variat în cursul ultimilor zece ani. Cu excepţiile impuse de anul agricol şi de piaţa de desfacere, însă, cantitatea de carne de porc produsă la nivelul Galaţiului a fost în creştere. Mai exact, din datele Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Galaţi, producţiile, pe ani, au fost următoarele: 7.163 tone (2004), 7.173 tone (2005), 10.263 tone (2006), 11.048 tone (2007), 11.553 tone (2008), 10.588 tone (2009), 7.715 tone (2010), 10.867 tone (2011) şi 11.111 tone (2012). Potrivit Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, în anul 2013, s-au raportat 17.700 tone.

Scumpă e carnea de pe masa gălăţeanului

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), cea mai ieftină carne de porc au cumpărat-o, de Crăciunul trecut, bihorenii. În pieţele lor, preţul mediu al unui kilogram varia între 13 şi 15 lei. La polul opus a fost judeţul Tulcea, unde preţul, în galantare, a variat în intervalul 15-30 de lei. La Galaţi, preţul cărnii de porc a început între 18 şi 23 de lei kilogramul. Alte preţuri din ţară au fost: 15-22 lei/kg (Iaşi), 15-17 lei/kg (Neamţ), 14-20 lei/kg (Braşov), 18-22 lei/kg (Argeş) şi 12-20 lei/kg (Gorj).

În momentul de faţă, în Piaţa Centrală, cotletul de porc cu os costă 13 lei, ceafa de porc fără os ajunge la 16,9 lei kilogramul, iar muşchiul se dă şi cu 20,5 lei. În viu, direct de la producător, din fermă sau gospodărie, kilogramul de carne de porc costă, acum, 10 lei.

Cumpărarea în viu presupune, însă, cheltuieli suplimentare pentru un consumator casnic. Trebuie să plătiţi fie tăierea clandestină, fie abatorizarea. Oricum ar fi, trebuie să suportaţi şi cheltuielile testului pentru depistarea trichinelozei.

TVA-ul nu scade, iar piaţa nu se "albeşte"

Soluţia pe care atât statul, cât şi fermierii o consideră eficientă pentru scăderea evaziunii fiscale de pe piaţa cărnii este diminuarea cotei TVA de la 24 la sută la 9 la sută. Aceeaşi măsură s-a aplicat pe piaţa morăritului şi panificaţiei şi, chiar dacă nu a dus la eliminarea industriei subterane de profil, a crescut piaţa fiscalizată cu 25 la sută la făină şi cu 20 la sută la pâine. Problema scăderii TVA la carne este, din calculele asociaţiilor de producători, că statul ar trebui să fie dispus să piardă circa 400 de milioane de euro. Prezenţi la Indagra, cel mai mare târg agricol din ţară, reprezentanţii Asociaţiei Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin (AFISS) au estimat că sacrificiul statului ar fi justificat, dat fiind faptul că piaţa cărnii s-ar „albi” prin propriile puteri.

Ce aşteaptă aceşti producători de la stat? Să-i păsuiască pe producători cu plata TVA pentru jumătate de an, începând cu această lună, şi să scadă cuantumul taxei de la 24 la 9 la sută, începând din ianuarie 2015. Costul total al acestor măsuri de sprijin ar însemna circa 400 de milioane de euro lipsă la buget, în perioada imediat următoare. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Constantin, susţine că o diminuare a valorii TVA este luată în calcul, dar că astfel de măsuri nu pot de aplicate de azi pe mâine.

Cu alte cuvinte, în preajma sărbătorilor de iarnă, avem şanse bune să cumpărăm carne de porc tot scumpă.

Citeşte şi: GALAŢI - judeţul LIVEZILOR puse PE FOC şi al FRUCTELOR DE IMPORT

Citit 5376 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Noiembrie 2014 14:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.