Studenţii îşi pot face GRATUIT testul HIV

Studenţii îşi pot face GRATUIT testul HIV
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada 24-28 noiembrie, va avea loc o campanie de testare gratuită şi voluntară a studenţilor, în scopul depistării precoce a virusului imunodeficienţei umane (HIV), dar şi în scop preventiv. Testarea se face gratuit şi confidenţial, la Dispensarul studenţesc din Căminul F al Campusului “Alexandru Ioan Cuza”, începând de luni, 24 noiembrie, până vineri, 28 noiembrie, în intervalul orar 16,00 - 20,00. Iniţiatorii acţiunii la nivelul judeţului Galaţi sunt Societatea Studenţilor Medicinişti şi Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Testarea va fi efectuată de cadre medicale specializate, asistente medicale şi consilieri voluntari. Probele vor fi prelucrate la Laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Studenţii vor primi, cu acest prilej, pliante informative şi prezervative.

Începând din 1988, ziua de 1 decembrie este dedicată, în fiecare an, luptei împotriva virusului imunodeficienţei umane (HIV).

„Cea mai distructivă pandemie din istoria recentă - HIV - a fost asociată cu peste 35 de milioane de decese. În România, cele mai recente date statistice indică un număr de 19.696 de persoane infectate, dintre care 12.603 sunt în viaţă. În judeţul Galaţi au fost diagnosticate peste 600 de cazuri, dintre care aproape jumătate au decedat. Întârzierea diagnosticării conduce la întârzierea intervenţiilor terapeutice, contribuind la extinderea epidemiei şi creşterea costurilor medicale”, ne-a declarat conf. dr. Manuela Arbune, organizatoarea campaniei la nivelul judeţului Galaţi, prima de acest fel în judeţul nostru.

Citit 1131 ori Ultima modificare Joi, 20 Noiembrie 2014 21:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.