M-am întâlnit pentru a discuta cu Florian Doru Crihană, într-o sâmbătă, la ora 9,00, oră care, pentru dumnealui, era deja târzie. „Eu sunt deja obosit la ora aceasta. De-acum aş putea chiar să iau cina şi să dorm”, mi-a spus zâmbind, având în vedere că programul artistului începe la 4,30. A adoptat acest program pentru a nu-şi supăra membrii familiei, de lângă care munca îl răpeşte destul de mult. „Încerc să îi satisfac şi pe ei, la ora cinci dimineaţa nu te poate trimite nimeni la pâine, nici la şase, nici la şapte. Am vreo patru ore de lucru până când se trezesc membrii familiei. La ora la care se trezesc ei, eu sunt deja sunt terminat cu prima lucrare”, a explicat graficianul.
La ora actuală, la nivelul României, doar vreo cinci caricaturişti trăiesc din arta lor, cei mai mulţi întorcându-se la vechile slujbe. Florian Doru Crihană este unul dintre acei puţini artişti care supravieţuiesc din vânzarea propriilor lucrări de grafică satirică. De ani buni, este abonat la premii şi este chemat de către instituţii de cultură sau autorităţi ale oraşelor din lume să gândească şi să creeze colecţii tematice locale, un exemplu recent fiind expoziţia de la Legnica, Polonia. Cum a ajuns în acest punct? Inovând!
Domeniul avea nevoie de ceva nou
Supranumit în presa germană „Don Quijote” al graficii satirice, Florian Doru Crihană, a simţit la un moment dat că peniţa, tuşul, creionul nu mai erau suficiente. Domeniul caricaturii clasice îmbătrânise şi avea nevoie de ceva nou.
„La mine, multe mesaje sunt de atmosferă, culoarea poate să fie chiar poanta, schepsisul. Dacă desenez numai în creion şi peniţă, nu iese. E foarte restrâns domeniul caricaturii clasice. S-a cam încheiat, s-a făcut tot. Trebuia o dezvoltare. Eu încerc să arăt un alt drum, m-am detaşat de caricaturişti. Încerc să le arăt că s-a terminat şi că trebuie să facă altceva pe baza a ceea ce au învăţat. 95 la sută dintre caricaturişti au rămas la suprarealism simplu, glumeţ. Trăiesc dintr-o caricatură mediocră”, a subliniat graficianul de satiră. Bineînţeles, porecla i se trage şi de la colecţia Don Quijote, colecţie care l-a suit pe Crihană, pe simeze, alături de Dali şi Picasso.
Povestea celei mai dragi colecţii
Dintre toate seriile de lucrări, Quijote i s-a lipit de suflet lui Crihană, poate şi din cauză că, într-un fel sau altul, arta, în genere, grafica satirică, în particular, dă iluzia că poate să schimbe lumea. Quijote a fost o temă propusă de ziaristul Dieter Burkamp, care, laolaltă cu Peter Schenning - un mare colecţionar de gravuri, Picasso, Dali - şi Gisela Burkamp au plănuit împreună să facă un muzeu despre Don Quijote.
“Intrasem în povestea lui Don Quijote şi nu mă mai putea opri din lucru. M-a oprit Dieter. Quijote este povestea mea de suflet. Cei doi colecţionari au fost un model de comportament pentru impresariat, au luat un artist, l-au studiat, l-au arătat în expoziţii, iar, la urmă, l-au pus în muzeu cu numele cele mai mari. Mai mari de atât nu se mai poate. Eu mi-am încheiat cariera în 2004, când am fost pus în Muzeu cu cei mari. Acum îmi fac de cap. Dacă l-aş relua, l-aş face cu noile cunoştinţe acumulate în ultimii 15 ani”, ne-a mai spus artistul. După Crihană, graficienii din satiră sunt nişte Don Quijote, pentru că nu reuşesc să demoleze guverne şi nu produc revoluţii la nivel politic.
Momente de răscruce
Chiar dacă nu au fost momente în care să vrea să renunţe la ceea ce face, a fost o perioadă, potrivit caricaturistului, în care nu mai reuşea să facă faţă cheltuielilor şi s-a întrebat dacă să se întoarcă la pictură şi icoane. Momentul dificil nu a apărut pentru că lucrările sale nu ar fi fost apreciate, ba dimpotrivă, pentru că era cel mai bun.
„După ce luasem vreo 70 de premii internaţionale, juriile şi organizatorii se cam plictisiseră să-mi dea. S-au forţat să mă marginalizeze. Nu puteau să nu–mi dea premiu pentru că făceam mereu ceva nou şi bine. Plictiseam concursurile, le luam banii şi plecam, la fiecare ediţie. Au început să mă premieze cu menţiuni de onoare, adică premii fără bani. Atunci am tras alarma. Se adunaseră într-un an vreo nouă menţiuni de onoare. Nu luam bani, nu luam salariu. Aşa am atins o nouă treaptă, am pictat Veneţia, Titanic, au venit comenzile”, a mai povestit caricaturistul pentru care momentele din afara timpilor de lucru sunt fierbinţi.
„Trăieşte clipa” – creaţia şi întâlnire cu sinele
Dintr-o curiozitate personală perpetuă asupra semnificaţiei dictonului „Trăieşte clipa”, am vrut să aflu sensul pe care i-l dă Florian Doru Crihană. Aşadar, am aflat că nu sunt singura care se gândeşte des la conceptul acesta, iar răspunsul asupra problemei a fost cam aşa: „Simt că trăiesc clipa atunci când pictez şi e satisfacţia supremă, când am găsit ideea de compoziţie şi am trecut la culoare sau când îmi fac schiţele sau când studiez chiar istoria unui oraş, atunci simt că trăiesc clipa, spre supărarea familiei. Aş recomanda o viaţă cât mai simplă, cu un minim financiar, o afacere te atrage într-o capcană, îţi rezolvă anumite probleme, dar creează altele. Trăitul este o întâlnire constantă cu sinele”.
Le-a arătat polonezilor ce nu ştiau despre Polonia
Artistul ne-a vorbit puţin şi despre şocul pe care l-au avut polonezii atunci când colecţia despre oraşul lor, Legnica, au dezvăluit lucruri pe care ei nu le ştiau.
„În prima fază, după ce am trimis primele lucrări, a urmat o pauză între noi, cred că ei nu şi-au dat seama ce am făcut. A trecut o săptămână, după aia au revenit cu un e-mail şi şi-au cerut scuze, s-au documentat şi au aflat minunăţia din imagine. Atunci s-au hotărât să continuăm, m-au şi chemat la ei să îmi arate şi alte locuri, pe care, atunci când mergi la un festival, nu le vezi. În a doua fază au descoperit simboluri ale oraşului pe lângă care trec zilnic şi pe care nu le mai observă, iar desenele mele le-au atras atenţia asupra lor”, a explicat artistul, care acum are pe masa de lucru mai multe proiecte de acest fel.
Lucrează în parale pentru două oraşe din Italia, un oraş din Elveţia, unul din Franţa, dar e în aşteptare şi în relaţie cu un oraş din Germania. De asemenea, o colecţie de caricaturi marca Crihană ar mai vrea Azerbaidjanul, dar şi Brăila.
Cine este Florian Doru Crihană
S-a născut la Galaţi, pe 7 aprilie 1958. A studiat la Şcoala Nr. 7, iar mai apoi la Liceul de Marină. A absolvit în 1984 Facultatea de Nave. A lucrat la ICEPRONAV, însă nu a profesat prea mult în domeniul proiectării vapoarelor, ci a ales artele plastice, în special caricatura. A debutat, în perioada 1985-1986, cu lucrări satirice în revista „Flacăra Rebus” şi, pe simeze, la un salon umoristic organizat la Brăila. În 1990 Cîştigă Premiul "Dieter Burkamp" la festivalul Satyrykon în Polonia şi îl cunoaşte pe Dieter Burkamp, ziarist, colecţionar de caricatură şi organizator de expoziţii. Prin el ajunge să expună în cadrul expoziţiei “Pe urmele lui Don Quijote”, la Muzeul de artă modernă din Goslar în 2003 şi la Muzeul Castel Bad Pyrmont – Germania. Astfel numele său apare lângă nume ca Picasso şi Dali.
A strâns peste 100 de distincţii interne şi internaţionale, dintre care le mai putem menţiona pe cele de la Hokkaido 1993, Boechout-Belgia 1998, Bucureşti 2000 sau Hanovra 2000, Praga 2005, la Legnica, de mai multe ori premiul 1. A susţinut expoziţii personale la Muzeul Caricaturii din Varşovia şi la Casa Umorului şi Satirei din Gabrovo în 2004.
În ultima perioadă s-a dedicat colecţiilor cu tematică locală, cum ar fi Veneţia, Bruges, La Tour Eiffel, Legnica. Colecţia “Veneţia" a fost expusă în Galaţi, dar şi în Legnica (Polonia) şi Kruishoutem (Belgia). În 2013, a avut o expoziţie la şi despre Legnica (Polonia).
Citeşte şi: Campania VL "Profesioniştii"/ Cornel Gingăraşu, medicul-artist
