IMPORTANT! Zeci de mii de gălăţeni sunt AŞTEPTAŢI să-şi ia CARDURILE DE SĂNĂTATE

IMPORTANT! Zeci de mii de gălăţeni sunt AŞTEPTAŢI să-şi ia CARDURILE DE SĂNĂTATE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cardul poate fi ridicat personal, pe baza unui act de identitate, sau de către un aparţinător care are o copie după actul de identitate


Distribuţia prin poştă a cardurilor naţionale de sănătate către locuitorii judeţului Galaţi s-a încheiat la sfârşitul anului trecut. Dintre cele 408.256 de carduri tipărite pentru asiguraţii gălăţeni, 45.668 au fost returnate de la Poştă, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi.

Propuneri şi refuzuri

Iniţial, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţase că toate cardurile returnate la casele judeţene de sănătate urmează să fie distribuite prin medicii de familie. Însă, după ce reprezentanţii medicilor de familie au anunţat la unison că nu sunt de acord şi că nu se vor conforma cu o asemenea măsură, conducerea CNAS a schimbat tactica: documentele rămân la casele judeţene de sănătate, de unde pot fi ridicate de fiecare posesor, pe baza unui act de identitate în original sau copie.

Peste 2.500 de carduri pentru locuitorii din alte judeţe

La Galaţi, oamenii au început să vină cu zecile la sediul CJAS Galaţi, încă de la primele ore ale dimineţii de luni (12 ianuarie - n.r.). Cei mai mulţi dintre gălăţenii care nu au primit cardul prin poştă, în luna decembrie, au aflat, tot de la poştaşi, că trebuie să meargă pe strada Mihai Bravu, la Casa de Sănătate, pentru a-şi lua cardul.

"Pentru municipiul Galaţi, au fost returnate 34.828 de carduri. Alte 8.458 de documente aduse la CJAS aparţin asiguraţilor din alte localităţi ale judeţului, în vreme ce 2.536 de carduri figurează pe numele unor persoane care au domiciliul în alte judeţe, dar care sunt încă înscrise pe listele medicilor de familie gălăţeni. Sunt cazuri de astfel de persoane care acum locuiesc în capătul celălalt al ţării", a explicat dr. Elena Vrabie, preşedintele CJAS Galaţi.

Personal sau prin aparţinător

Pentru ridicarea cardului de la CJAS Galaţi, programul este de luni până joi, între orele 9,00 şi 16,30, şi vineri, între 9,00 şi 14,00. Patru angajaţi ai instituţiei se ocupă de eliberarea documentului. În vreme ce pentru cei mai mulţi dintre locuitorii municipiului Galaţi un drum până la Casa de Sănătate nu este un capăt de ţară, lucrurile devin cu mult mai complicate pentru persoanele din nordul judeţului.

În cazul în care nu au un aparţinător care să ridice cardul pentru ele, aceste persoane trebuie să plătească drumul dus-întors la şi dinspre Galaţi. Dacă reprezentanţii medicilor de familie spun că sub nicio formă cardurile nu vor fi împărţite prin medici, sunt şi doctori care ar fi dispuşi la un asemenea efort.

"Războiul dintre reprezentanţii medicilor şi cei ai Casei de Sănătate nu trebuie să îi afecteze pe pacienţi. În comuna Corni, unde sunt medic de familie, eu sunt dispus să le dau personal cardurile pacienţilor. Astfel pot actualiza şi relaţia medic-pacient", a spus dr. Valentin Boldea.

1 februarie, o dată prea optimistă

Reprezentanţii CNAS anunţau la sfârşitul lui 2014 şi faptul că "buletinul de sănătate" va deveni obligatoriu de la 1 februarie 2015. Niciunul dintre angajaţii din interiorul sistemului nu crede acum că 1 februarie este un termen-limită realist. Până la 10 ianuarie, doar 49 de medici de familie gălăţeni (din totalul de 255 - n.r.) primiseră cititoare necesare pentru activarea cardurilor. Dintre aceştia, doar nouă medici începuseră efectiv, până la sfârşitul săptămânii trecute, să şi activeze carduri. Restul medicilor au făcut comandă de cititoare, însă furnizorii au anunţat că stocurile sunt goale.

"Comenzile întârzie, sistemul electronic este încă nefuncţional, iar cardurile nu au ajuns încă la mulţi dintre asiguraţi. Astfel, nu cred că putem vorbi de obligativitatea folosirii cardului de la 1 februarie. Cel mai probabil, lucrurile vor fi prelungite încă trei sau patru luni", este de părere medicul de familie Dumitru Mărăşescu.

Cardul naţional de sănătate este un proiect care are ca principal scop un mai bun control al modului în care sunt cheltuiţi banii din sistemul sanitar.

Citeşte şi: Interviu cu preşedintele CJAS Galaţi: "Pacientul nu trebuie să-şi cumpere medicamente la internare"

Citit 3016 ori Ultima modificare Marți, 13 Ianuarie 2015 10:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.