Biserica gălăţeană promovează economia socială
Foto: Foto Bogdan Codrescu

Biserica gălăţeană promovează economia socială
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Arhiepiscopia Dunării de Jos promovează meşteşugul popular ţinând cont şi de legile economiei de piaţă. Prezent la dezbatarea "Lada de Zestre - Cum salvăm meşteşugul popular", organizată de ziarul "Viaţa liberă", părintele Daniel Popa ne-a explicat principiile care stau la baza readaptării tradiţiei la cotidian.

"Mânăstirile româneşti au fost, dintotdeauna, comunităţi în care oamenii şi-au propus să se desăvârşească spiritual, dar n-au făcut niciodată abstracţie de partea materială. S-a muncit în mânăstire şi ca vieţuitorii să se poată întreţine, dar şi ca să îi poată ajuta pe ceilalţi. Mânăstirile româneşti au dezvoltat comunităţi. Ba, uneori le-au şi creat. Printr-un  proiect Phare din 2004-2005, „Tradiţie şi reîntegrare socială”, s-au înfiinţat două ateliere: unul la mânăstirea Adam, iar celălalt la mânăstirea Cudalbi. Ambele şi-au propus să facă, printre altele, broderie tradiţională şi croitorie. S-au format, în aceste locuri, zeci de persoane. Ambele ateliere funcţionează şi acum. Cel de la Adam merge ceva mai bine, se pare, şi prin colaborarea cu Centrul Cultural Dunărea de Jos. Persoanele care muncesc acolo sunt angajate ale Arhiepiscopiei. Ceea ce vă pot spune, cu siguranţă, este că oameni care să ştie cum se ţese pânza de casă sunt tare greu de găsit în ziua de astăzi", ne-a declarat părintele Popa.

Biserica promovează, prin intermediul meşteşugului popular, o idee nouă pentru această  zonă: economia socială, menită nu să maximizeze vreun profit, ci să ridice nivelul de trai al unei comunităţi.

În Biserică, se foloseşte prosopul tradiţional în cult, la hirotonie. În plus, Arhiepiscopia Dunării de Jos cumpără şi promovează obiecte create de meşterii populari locali ori de câte ori situaţia o permite.

Citeşte şi: Campania VL "Comori de patrimoniu"/ Singura mănăstire din Galaţi care a găzduit UN SFÂNT

Citit 621 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Ianuarie 2015 19:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.