* Lupta sa cu ereticii a rămas exemplară pentru toţi creştinii care i-au urmat
Duminică, 25 ianuarie, ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Grigorie Teologul. Cel cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz s-a născut în anul 329 şi, potrivit credinţei creştine, s-a mutat la Domnul în anul 390. Cei 61 de ani trăiţi i-au fost însă suficienţi pentru a deveni o figură centrală în istoria creştinismului. Sfântul şi-a povestit parte din viaţă în lucrări autobiografice, precum "Despre viaţa sa" şi "Necrolog la Moartea Sfântului Vasile".
O familie de sfinţi
Grigorie a venit pe lume la Arianz, în Capadocia (astăzi, pe teritoriul Turciei). Părinţii săi erau înstăriţi. Tatăl viitorului sfânt se numea Grigorie. Nu se născuse creştin, dar după ce l-a descoperit pe Domnul, mai cu seamă prin intermediul soţiei sale Nona, s-a convertit şi a devenit călugăr. Peste ani, va fi chiar uns episcop.
Ortodocşii îl prăznuiesc pe 1 ianuarie. Mama sfântul, fericita Nona, care de asemenea va intra în monahism, este şi ea trecută în calendar. Ziua de sărbătoare care îi e dedicată este 5 august. Nona provenea dintr-o familie de creştini şi există credinţa că Dumnezeu a adus-o împreună cu un păgân tocmai pentru a-l îndrepta şi pe acesta. Se spune că tatăl sfântului Grigorie Teologul s-a visat, la un moment dat, cântând Psalmii lui David, deşi nu ştia să se roage şi nici să înalţe cântări sfinte.
Ulterior, când Sfântul Leon, episcopul Cezareii Capadociei trece prin cetatea Nazianz, în drum spre sinodul de la Niceea, soţul fericitei Nona se lasă botezat şi ia numele de Grigorie. Îşi schimbă radical viaţa şi trăieşte după regulile ortodoxiei. Ajunge episcop al scaunului vacant din Nazianz. Se spune că, înainte de a le dărui un fiu, Dumnezeu i-a descoperit fericitei Nona, în vis, cum se va numi pruncul şi ce rol important va avea el în lume. Astfel ajunge nou-născutul să ia numele tatălui său, Grigorie. Mai târziu, întâiul născut va avea un frate, Chesarie, şi o soră, Gorgonia.
Dragostea de învăţătură şi primii paşi spre Domnul
Grigorie va fi botezat abia la 30 de ani, după rânduiala în care se botezase Mântuitorul. Din copilărie, Grigorie îşi demonstrează înclinaţie pentru studiu şi pentru teologie. La început, ghid pe calea Domnului îi este mama sa. Mai târziu, după ce mai crescuse, Grigorie merge la învăţătură, ca să îşi desăvârşească pregătirea. Studiază întâi în Cezareea Capadociei, apoi în Palestina şi Alexandria. Corabia cu care Grigorie ieşise pe mare, în drum spre Atena, trebuie să traverseze o furtună năprasnică. Oamenii de pe vas se tem să nu moară în larg, în vreme ce Grigorie se roagă să nu i se curme viaţa cât e încă nebotezat. S-a rugat, iar Dumnezeu a potolit furtuna. La Nazianz, tatăl lui Grigorie visează cum un diavol îi pregăteşte fiului său pieirea pe mare, dar îşi vede şi copilul biruind răul cu mâinile. Grigorie ajunge la Atena şi studiază.
Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare
La Atena, Grigorie îl întâlneşte pe Sfântul Vasile, de care îl va lega o prietenie trainică. Ambii lucrează neîncetat şi îşi depăşesc dascălii. Învaţă gramatică, retorică, matematică, filozofie şi poezie, alături de viitori împăraţi. Iată ce scrie sfântul despre acea perioadă: "Două căi ne erau cunoscute: cea dintâi, desăvârşită, ne ducea la sfintele noastre biserici şi spre învăţătorii de acolo; cealaltă, care nu era de aceeaşi vrednicie precum cea dintâi, ne ducea la învăţătorii ştiinţelor lumeşti. Noi duceam astfel o viaţă liniştită - ca un izvor de ape dulci în ape amare, cum se crede - nelăsându-ne târâţi de cei ce duceau spre vătămare, ci trăgându-ne noi înşine prietenii spre cele mai bune. Căci şi în aceasta mi-a făcut bine Dumnezeu, căci m-a unit cu un bărbat prea înţelept, unic prin viaţă şi mai presus de toţi prin cuvânt. Cine e acesta? Dar îl cunoaşteţi foarte bine: era Vasile, marele folos al vieţii de acum. Cu acesta aveam în comun studiul, acoperişul şi gândurile. Iar dacă trebuie să mă laud, eram o pereche nu neînsemnată în Elada, căci toate le aveam comune şi un singur suflet lega două trupuri distincte. Ceea ce ne unea îndeosebi era aceasta: Dumnezeu şi dorul de cele mai bune", scrie Grigorie despre acea perioadă, în poemul despre viaţa sa, care conţine 1.949 de versuri.
Episcop la Sasima şi mai târziu la Constantinopol
La 30 de ani, Grigorie se întoarce acasă, unde va primi botezul şi unde tatăl său îl preoţeşte şi încearcă să îl convingă să devină episcop. Nedorindu-şi asemenea funcţie, Grigorie pleacă la prietenul său Vasile, care era la un aşezământ monahal în zona Pontului. Aici rămâne, iarăşi întovărăşindu-se cu Vasile, până când moare Chesarie, iar tatăl său îl recheamă acasă. Erau vremurile ereziei lui Arie. Grigorie se întoarce la Nazianz. Rămâne lângă părinţii săi până când aceştia trec la Domnul, apoi merge înapoi la Vasile, care-i dă în grijă comunităţi de săraci. Din raţiuni care ţineau de administraţie bisericească, Sfântul Vasile îl hirotoneşte pe Grigorie episcop de Sasima. Sfântul lupă împotriva ereziilor lui Arie şi Macedonie.
Fiind cunoscut drept orator iscusit, e sfătuit să meargă în Constantinopol. După moartea Sfântului Vasile, Grigorie pleacă în marele oraş, unde va ajunge episcop. Luptă neîncetat cu adepţii lui Arie şi cu cei ai lui Macedonie, dar şi cu încă unii care-l urmau pe Apolinarie. Va fi inclusiv arestat şi dus de eretici la judecată, unde însă nu i se va găsi nicio vină. Îşi continuă lupta.
"Alb îmi este părul, iar aria cere spicul"
"Şi eu, împărate, o singură favoare cer puterii tale care face daruri măreţe. Nu cer aur, nu tăbliţe multicolore, nu acoperăminte pentru masa de taină, nu să primesc o înaltă demnitate pentru neamul meu sau să stau aproape de tine, cel preabun (…). Un singur lucru cer să mi se dea: să stau puţin departe de invidie. Doresc să cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit să fiu urât de toţi, chiar şi de prieteni, pentru că nu pot privi spre altceva decât spre Dumnezeu" scria, în ultima parte a vieţii sale, Sfântul Grigorie. Se va întoarce la Nazianz. „Florile au trecut, s-a apropiat secerişul. Alb îmi este părul, iar aria cere spicul. Strugurele verde s-a dus şi tăierea lui e aproape (…). O singură speranţă mi-a rămas: să alerg iarăşi în aceste scurte zile la călăuzirea Ta, Fericite!", mai scria Grigorie.
