Ce MĂSURI se vor lua împotriva ABANDONULUI la naştere

Ce MĂSURI se vor lua împotriva ABANDONULUI la naştere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a împiedica proaspetele mame să-şi abandoneze copiii imediat după naştere în maternităţi, s-a adoptat HG nr. 1103/2014 care cuprinde noi indicaţii pentru autorităţi pentru cazurile de copii aflaţi în situaţii de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare.

Care este procedura de lucru în spitale

Hotărârea Guvernului prevede ca la internare, personalul medical din Unitatea de Primire Urgenţe să solicite gravidei actul de identitate căruia îi vor face o copie pe care o vor ataşa la Foaia de observaţie. În cazul internării copilului, cadrele medicale vor solicita atât actul de identitate al părintelui, însoţitorului, cât şi certificatul de naştere al copilului.

Dacă femeia se află în situaţie de risc, adică se află în imposibilitatea de a declara naşterea copilului şi de creşterea şi îngrijirea acestuia, întrucât nu deţine act de naştere sau act de identitate, medicii trebuie să urmeze o anumită procedură.

„Dacă la momentul internării, gravida, mama se încadrează în situaţia prevăzută la articolul 2 lit. d medicul/asistentul medical/asistentul social din compartimentul de primire a urgenţelor are următoarele obligaţii: să solicite gravidei/mamei completarea Formularului declaraţie prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre; să ataşeze la Foaia de observaţie Formularul; să fotografieze gravida/mama şi să aplice fotografia pe Formularul declaraţie; să solicite organului de poliţie competent la care este arondată unitatea sanitară desemnarea unui reprezentant care să se deplaseze de urgenţă la sediul unităţii sanitare în vederea identificării gravidei/părintelui/ocrotitorului legal/însoţitorului care nu deţine act de identitate”, scrie în hotărâre.

În ultimii doi ani, nu mai puţin de 24 de proaspete mămici şi-au abandonat bebeluşii în spitalele din judeţul Galaţi, lăsându-i în grija statului.

Citeşte şi: ÎNGRIJORĂTOR! Peste 170 de MINORE din Galaţi au NĂSCUT anul acesta

Citit 1954 ori Ultima modificare Vineri, 23 Ianuarie 2015 21:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.