În casa ţăranului se pot ascunde comori. Cine caută, s-ar putea să dea peste obiecte în faţa cărora se miră până şi specialiştii. Despre un astfel de obiect, cel mai probabil unic în ţară, ne-a vorbit Paul Buţa.
"Galaţiul este una dintre cele mai reprezentative zone din România pentru covorul românesc. Sigur, toată lumea a auzit câte ceva despre covorul oltenesc. A fost chiar un brand de ţară, acum ceva vreme. Toată lumea care pleca în străinătate, lua musai şi un covor oltenesc, să-l arate străinilor. Puţin ştiu însă că, pentru realizarea unui covor oltenesc, nu e nevoie de prea mult cap, aş spune eu. Nu-i chiar aşa de multă matematică acolo, din cauză că acel covor se face pe un război vertical, în două iţe. Asta era tehnica în care se concepea modelul. Era nevoie de pricepere şi acolo, nu încape vorbă, dar la noi în zonă, s-a lucrat mai mult în războiul orizontal. E mai complex. Acum vreo 14 ani, la Lungeşti, am găsit o femeie care ţesuse mult la viaţa ei. Eu ştiam de păretarele noastre. De-a lungul timpului, chiar şi în gospodăria de la sat, aceste covoare foarte frumoase şi-au schimbat locul. De pe perete au ajuns pe pat, de pe pat pe jos şi de jos, la gunoi. Asta deşi ele nu se făceau în două iţe, ci în patru, opt, 12 şi chiar 24 de iţe. Am găsit o bătrână care ne-a spus că a făcut un covor în 129 de iţe. Eu auzisem de cel mult 48 de iţe, până atunci. N-am crezut-o şi mi l-a arătat. S-a aşezat lângă patul cu picioare bătute în pământ în genunchi, a tras punga în care-l ţinea şi mi l-a arătat. Am început să număr furceii. Depăşeau suta. Ca să gândeşti tot modelul acela, nu era deloc uşor. Nu mulţi se pot lăuda cu aşa ceva. Astfel de obiecte sunt unicat în România. N-am putut cumpăra covorul acela atunci. Acum nu mai ştie nimeni dacă o mai fi sau nu acolo. Bătrâna avea două fete. Uneia îi ţesuse un asemenea covor, cealaltă nu l-a vrut pe al ei. Probabil îşi cumpărase "Răpirea din Serai" şi nu-i trebuia covorul de la maică-sa ţesut în o sută de iţe", povesteşte Paul Buţa.
