* Volumul a apărut recent la Editura „Junimea” din Iaşi *
Am citit cartea pe nerăsuflate. M-am trezit uitându-mă în jur după cozile la lapte şi cenuşiul dinaintea opririlor de curent electric. Mai aveam puţin şi puneam şoferul de pe maxi taxi să-mi spună dacă şi-a făcut plinul la benzină, că vine duminica.
Pe atunci nu aveam weekend, eram tovarăşi între noi şi ne chema la comitetul de partid dacă dădeam dovadă de lipsă de moralitate. Şi totuşi trăiam. Exact la fel ca în romanul lui Dan Plăeşu, „Vinovatele meandre”.
Apărut recent la Editura Junimea, Iaşi, unde l-a găsit revoluţia acum 22 de ani, romanul poate fi, fără greş, clasificat drept unul de sertar. Pentru că acolo a stat două decenii. Iar decizia autorului de a-l publica în anul de graţie 2011, fără să-i strice autenticitatea de atunci, îi dă un impact, cel puţin asupra celor care au trăit acele vremuri, aproape zguduitor.
E o poveste de dragoste care nu este poveste de dragoste, ci mai curând un război al personajului principal cu sine, pentru că împotriva lumii în care s-a născut, singura pe care o cunoaşte, nu poate lupta în acea viaţă. Se refugiază aşadar în moarte.
Desenând atent cu tuşe alb negru precum fotografiile vechi din albumele de familie, împletind arta dialogului cu construcţia narativă abilă, Dan Plăeşu pune la dispoziţia unei generaţii a tranziţiei un document literar important, viaţa părinţilor lor.
Adrian, inginerul, închis în temniţa unei iubiri eşuate, dar şi în cea a comunismului trăit utecist şi inginereşte, este nesigur şi stângaci, revoltat şi supus, neîncrezător şi convins. Livia, cu trimiteri în lumea teatrului, inclusiv gălăţean, pe care autorul o cunoaşte atât de bine, are certitudini, dar e lipsită de cea mai elementară urmă de morală. Şi, în definitiv, ce mai înseamnă morala, când apare frumoasa Maria, cea bântuită de fantomele unor bărbaţi pierduţi în veşnicie?
Intriga trece prin fabrică şi şantier, prin cabinetele secretarilor de partid şi şedinţele de organizaţie, pe malul Dunării şi printre actori, ajunge în ţară şi capitală, face piruete printre lucruri care nu puteau fi spuse decât cu jumătate de gură şi vorbeşte deschis despre altele, omeneşti, atât de adevărate.
Romanul „Vinovatele meandre” este tandru şi imposibil, aspru şi câteodată intenţionat lungit cu discuţii aluzive, exact cum se lucra odată pentru ocolirea cenzurii. Personajele sunt autentice, povestea de o tristeţe amară.
Însă Dan Plăeşu ştie să privească înapoi fără mânie. Cu o resemnare inteligentă. Şi cu amintirile proaspete mânuite cu precizia unui ceasornicar. Citiţi cartea! Merită.
Articole scrise de Katia Nanu
Adauga comentariu
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Plagiatul gros la obraz subţire...
Premierul României (jurist la bază) lasă pe seama… Academiei Române sarcina de a elucida chestiunea acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului Educaţiei! Cum chiar ministrul cu pricina recunoaşte că e vorba de plagiat curat, dar zice că nu ştie cine l-o fi făcut în locul său, nu mai trebui... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Finalistă la concursul "M-a făcut mama artist" de la Prima TV / Până joi, votaţi-o pe Angela!Comenteaza 5 afisari
- Accident rutier produs de un şofer cu o alcoolemie de 1,03 la mieComenteaza 49 afisari
- Cearta de pe Facebook dintre Grahovac şi un „ultras” care a declanşat un imens scandalComenteaza 20 afisari
- Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit "România"Comenteaza 35 afisari
- „Oţelar” la naţională: Râpă convocat de Piţurcă1 comentariu 88 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Victor Cilincă
Când se întâlnesc mai marii lumii...
… spun doar ce trebuie! „Merkel şi Hollande - armonie în privinţa Greciei”, titra ieri, vădit satisfăcut că urmaşii Eladei nu vor renunţa la euro pentru drahma dezumflată, cotidianul „Le Monde”. Care sublinia însă faptul că este mai puţină încredere în creşterea economică europeană.Preferăm ... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




