ATENŢIE, GĂLĂŢENI! Se FURĂ APOMETRELE de pe scara blocurilor

ATENŢIE, GĂLĂŢENI! Se FURĂ APOMETRELE de pe scara blocurilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca să evite furtul de orice fel sau plata apei la pauşal, tot mai mulţi gălăţeni care locuiesc la bloc au decis să-şi contorizeze separat consumul de apă. Aşa că şi-au scos ţevile pe afară, în scara blocului, şi şi-au montat apometre ce măsoară doar consumul personal. Conform statisticilor, de la începutul anului, peste 2.000 de gălăţeni au operat astfel de manevre, doar-doar or scăpa de furturi.

Însă, cum românul e inventiv, o nouă molimă a început să-şi facă loc în scările de bloc, dând mari bătăi de cap gospodarilor: la adăpostul nopţii, acum se fură apometrele cu totul. Există cartiere unde apometrele astfel montate au dispărut într-o noapte de pe întreaga scară de bloc.

Totul se face în linişte, cu sculele potrivite, mai ales în scările care nu sunt dotate cu interfon. Elena Ionaşcu, o locatară din cartierul Micro 39, care tocmai a constatat că a rămas fără apometre, spune că nu a auzit nimic dubios, deşi instalaţia e aproape de uşa de la intrare. “Seara când am ajuns acasă de la muncă, apometrul era la locul lui, dimineaţă când am plecat din nou la job, am observat că peretele era gol” spune doamnă Elena. Hoţii de apometre lucrează noaptea, în deplină linişte. Marea majoritate dintre ei vin întâi în recunoaştere, aşa că, dacă vedeţi o faţă necunoscută dând târcoale insistent blocului, sporiţi atenţia.

Apometrul - sursă de cupru

Un necunoscător nu ar şti ce să facă cu aceste apometre, însă marea majoritate dintre ele conţin cupru. Un kilogram de cupru, la centrele de fier vechi, costă de la 15 la 25 de lei. Doar dintr-o scară de bloc cu patru etaje, hoţii strâng în jur de 20 de apometre, o afacere profitabilă. Problema ar avea o rezolvare dacă cei de la centrele de colectare de fier vechi nu ar mai primi astfel de componente, mai ales dacă ele sunt aduse cu sacoşele. Şi dacă locatarii deposedaţi de apometre ar suna imediat la poliţie şi şi-ar pune interfon la scară. De cele mai multe ori, locatarii se resemnează şi, în loc să declare furtul, se scormonesc prin buzunare şi înlocuiesc apometrul furat.


CITEŞTE ŞI: Tronsoanele dintre blocuri, ADEVĂRATE CAPCANE, în Micro 39

Citit 5029 ori Ultima modificare Marți, 10 Martie 2015 01:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.