Da, exact aşa: Maria începe să mă doară! Mă doare frumos, cu grijă să nu mi se pară că suferinţa nu însemnează purificare! Pentru că, nu-i aşa (?), numai ceastă durere duce la purificare! Altfel, nu se poate! Nimeni nu-(şi) şterge colbul de pe suflet dacă nu intervine suferinţa! Nimeni nu-(şi) suie mintea la cap dacă nu are nici o durere! Se înţelege că suferinţă nu însemnează numai durere în sine! Şi se înţelege că poţi suferi şi fără să te doară! Şi încă se înţelege că poate să te doară şi fără să suferi! Nu?… Cum să nu mă doară atâta Lumină cu Marie? Cum să nu sufăr când văd şi aud şi simt atâta Marie cu Lumină? Aici, la limita Singurătăţii, la limita Nădejdii, dar şi a Resemnării, la limita de Sus a Necunoaşterii, însă şi la limita de Jos a Cunoaşterii… aici, pe/la marginea unei Nemărginiri fabuloase şi-n centrul unei Mărginiri inexorabile… aici se petrece ritualul Purificării, aici se întâmplă cea mai frumoasă Ajungere la Capăt, aici şi acum se desfăşoară cea mai limpede şi mai înaltă Copilărie… fără Sfârşit! Nu?… Sigur că da! Iată, vine şotronul, vine ţurca, vine poarca, vine ţâca, vine ascunsul şi găsitul, vine chiar şi Baba-oarba, vine Cotoroanţa, vine Zmeul de carne cu zmeul de hârtie, şi Ileana, şi Făt-frumos, şi Greuceanu, şi sfânta Vineri, şi fata babei, şi baba fetei, şi fata moşneagului, şi moşneagul fetei, şi Harap Alb, şi Păsărilă, şi Spânul, şi Prâslea, şi Ochilă, şi împăratul Roşu, şi cel Verde, şi Muma Pădurii… şi Învăţătorul vine, şi Bibliotecarul vine… vin toţi cei şi toate cele fără de care nu se poate nimeni şi nimic… şi încep să audă/priceapă cea mai frumoasă Purificare: „Ascult sub stele perpendiculare/ stingându-se frumos galactogame,/ mă mir şi mă întreb de mult, Adame:/ ce zgomot face cântecul când moare!?// Ori stau şi-aud sub ramuri tăcătoare/ cum asfinţesc atâtea Luni de miere/ sub minunate triluri în cădere:/ ce zgomot face cântecul când moare!// Ori cric(!)uirea-n armonii amare,/ căci vremea dă trecutului merinde/ chiar flori de câmp şi greierişuri sfinte:/ ce zgomot face cântecul când moare!// Ori purul cirlilai(!) lecuitoare/ picurături cum lunecă pe faţă/ de vinovat şi condamnat la viaţă:/ ce zgomot face cântecul când moare!// Ori sunetul din literele care/ ne spun că la-nceput a fost Cuvântul/ celui de Sus pe cel de Jos plângându-l:/ ce zgomot face cântecul când moare!// Ascult cum trece lumea viitoare/ din sine-n sine, piere şi nu piere,/ zic bun venit şi zic la revedere:/ ce zgomot face cântecul când moare!//… Nu?... Da, pe toate părţile începe Joaca: Maria împarte Lumină şi Lumina împarte Marie!
