APEL UMANITAR/ Împreună pentru Emanuil

APEL UMANITAR/ Împreună pentru Emanuil
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

EliteGym organizează vineri, 3 aprilie, evenimentul cu scop caritabil „Open for Life”. Emanuil Burghiu are 28 de ani şi a fost diagnosticat, în martie 2014, cu o formă agresivă de cancer a sistemului limfatic, limfom non Hodgkin. Timp de un an a încercat nenumărate tratamente violente prin intermediul cărora boala nu a stagnat, ci a devenit mult mai agresivă. Din nefericire tumoarea a continuat să crească ajungând să măsoare 18 cm, iar celulele canceroase au început să atace şi alte organe.

Singura soluţie a medicilor din România a fost începerea unui nou tratament foarte costisitor la clinica Anadolu din Turcia. Costurile întregului tratament sunt foarte ridicate, aproximativ 80.000 euro la care se pot adăuga costuri suplimentare pentru serviciile medicale pe durata celor 55 de zile de spitalizare. Primele cure de tratament au fost achitate (20.000 euro), însă în trei săptămâni va trebui să achite suma integrală pentru autotransplant.

Cei care îşi doresc să îi dea o şansă la viaţă lui Emanuil sunt aşteptaţi vineri, 3 aprilie, între orele 09,30-21,00 unde pot dona orice sumă de bani pentru tratament. Sediul EliteGym se alflă pe Strada Domnească, nr.24, Winnmarkt, etajul 3 şi 4.

În măsura în care îl puteţi ajuta o puteţi face şi prin transfer bancar. Cont lei: RO34BRDE445SV94349434450. Cont euro: RO11BRDE445SV13302514450.


Citit 2419 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.