Se pregăteşte o nouă organigramă pentru Evidenţa Populaţiei

Se pregăteşte o nouă organigramă pentru Evidenţa Populaţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea Consiliului Judeţului lucrează la o nouă organigramă pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Galaţi, care ar putea fi supusă votului aleşilor judeţeni chiar la finele acestei luni.

Printre modificările propuse de noua organigramă şi statul de funcţii al DJEP se numără desfiinţarea unor posturi vacante şi crearea altora noi, dar şi transformarea unora datorită promovării în gradul profesional imediat superior a câtorva salariaţi ai Direcţiei.

Noua organigramă propune, printre altele, şi înfiinţarea unui nou serviciu sub denumirea „Serviciul juridic, contencios, resurse umane, secretariat şi relaţii publice”, ce reuneşte trei compartimente existente în structura DJEP. Este vorba de Compartimentul juridic şi contencios, Compartimentul resurse umane şi perfecţionare profesională şi Compartimentul secretariat şi relaţii publice.

Rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre va obţine numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.


 

Citit 1519 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Aprilie 2015 12:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.