REPORTAJ în Mazepa II - un cartier aproape de centrul Galaţiului, dar departe de normalitate (FOTO)
Foto: Foto Bogdan Codrescu

REPORTAJ în Mazepa II - un cartier aproape de centrul Galaţiului, dar departe de normalitate (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Trotuare cu aspect groaznic, maşini părăsite sau câini fără stăpân sunt doar câteva dintre "atracţiile" locului


Aglomeraţie şi înghesuială. Astea sunt primele cuvinte care le vin în minte gălăţenilor care locuiesc sau care pur şi simplu trec prin cartierul Mazepa II, între TreiStar şi zona de la Bănci. Dacă pe străduţele lăturalnice şi înguste, aceste două adjective sunt oarecum normale şi de aşteptat, pe trotuarul de pe strada Brăilei ar trebui să fie spaţiu de promenadă, nicidecum de slalom printre maşini şi gropi.

Această zonă a oraşului este invidiată de mulţi, fiind considerată liniştită, lipsită de problemele cu care se confruntă restul oraşului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Gălăţenii care locuiesc aici se plâng, fie la colţ de bloc, fie în parcuri, fie pe internet, de lipsa locurilor de parcare, de prezenţa masivă a garajelor pe care nu le demolează nimeni, de aspectul pestriţ al blocurilor, după ce locatarii care şi-au făcut izolaţii au folosit diverse culori, care mai de care mai nepotrivite cu aspectul zonei, de câinii maidanezi care îşi fac veacul pe sub maşini, prin grădinile blocurilor, prin puţinele parcuri ale cartierului şi chiar prin scările de bloc, dar şi de terenul accidentat pe care sunt nevoiţi să circule zi de zi.

"Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă"

La întâlnirea cu cititorii, locuitorii acestui cartier n-au prea venit, însă mulţi ne-au spus păsurile printre blocuri. Majoritatea se plâng de faptul că zona şi-a pierdut strălucirea de altădată, acel statut de cartier central. De altfel, acesta este şi paradoxul cartierului Mazepa II. Chiar dacă este la doar o staţie de centrul oraşului, odată ce păşeşti printre blocuri, treci în altă lume.

Există, însă, şi gălăţeni care recunosc că nu e doar vina primăriei sau a consiliului local pentru degradarea cartierului. Ion Florea, un tânăr în vârstă de 39 de ani, cu care ne-am întâlnit în spatele blocului BR2A, în timp ce îşi plimba căţelul, arată cu degetul şi către restul cetăţenilor. "Noi încă nu am înţeles că primăria nu vine să ne dea totul mură-n gură. Aşteptăm, cu mâna întinsă, să ne facă primarul, de parcă el ar fi omniprezent. Spunem că vrem curăţenie, dar aruncăm gunoiul de la etaj, pentru că ne este prea lene să coborâm până la ghenă. Spunem că ne deranjează câinii maidanezi, dar când vine vorba să îi strângem, se lasă cu proteste şi cu ameninţări. E o vorbă în popor, că Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!", ne-a spus tânărul, care a refuzat să fie fotografiat. Ion Florea a fost unul dintre puţinii gălăţeni pe care i-am văzut vreodată să strângă mizeria lăsată de câinele său pe stradă. Ca el, probabil că sunt foarte puţini, din păcate!

Maşinile sunt parcate pe trotuar

Pe strada Constantin Brâncoveanu, în dreptul societăţii Apă-Canal, nu există niciun loc de parcare, deşi numărul maşinilor este foarte mare. La momentul în care am fost noi în cartier (n.r. - joia trecută), era aproape imposibil ca două maşini să treacă una pe lângă cealaltă pe o stradă cu două benzi, din cauza numărului mare de automobile parcate aiurea, care pe trotuar, care direct pe carosabil. Nici în preajma blocurilor din spatele băncilor nu este mai roz situaţia. Acolo, numărul garajelor este infim în comparaţie cu numărul în continuă creştere al maşinilor, aşa că traficul este îngreunat, iar lupta pentru un loc de parcare este aprigă.

Corina Drăgu, o tânără de 24 de ani, care tocmai şi-a cumpărat maşină, ne-a spus că îi vine foarte greu să găsească un loc de parcare atunci când vine de la serviciu, seara. "De multe ori, las maşina la vreo trei minute distanţă de bloc, pentru că doar acolo găsesc loc de parcare. Deşi nu plătim pentru un loc de parcare, fiecare consideră că acel loc este proprietatea sa. În plus, avem garaje cu nemiluita", spune tânăra.

Un pericol pentru trecători, canalizările fără capac - peste tot

Pe trotuarul de pe strada Brăilei, între Bănci şi TreiStar, nu doar gropile pun în pericol integritatea cetăţenilor, ci şi canalizările rămase fără capac. Situaţia nu este de azi, de ieri, după cum spun cei din cartier. "Ne-am plâns şi la primărie, şi la ADP, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Au pus oamenii crengi în ele, că la un moment dat o maşină a intrat cu roata într-una din canalizările astea, pentru că nu a văzut-o. Pe întuneric, orice se poate întâmpla. Un copil neateant poate oricând să cadă într-o astfel de groapă pe care nu o astupă nimeni. E groaznic, dar ăsta e Galaţiul nostru!”, ne-a transmis o doamnă în vârstă.

"Să readucă staţia la Telefoane!". Persoanele în vârstă ajung greu la autobuz

"De când s-a mutat staţia de autobuz de la Telefoane, din faţă de la Romtelecom, la 100 de metri mai în faţă, la bănci, le este foarte greu bătrânilor să ajungă la timp acolo. Mama mea e bătrână, se deplasează mai încet şi e o distanţă foarte mare de unde stă ea până în staţie. Înainte era mai bine. De ce nu se poate aduce înapoi staţia? Doar strada e la fel de lată. Să îi lase pe cei cu maxi-taxi, cât or mai merge, la bănci, şi autobuzele să le readucă la Telefoane”, ne-a spus o tânără, care locuieşte chiar în spatele clădirii Romtelecom.

Maidanezii, stăpâni şi în Mazepa II

O problemă a întregului oraş, câinii maidanezi par să se înmulţească pe zi ce trece, în loc ca numărul lor să scadă. Deşi campania de sterilizare este în continuare activă, patrupedele fără stăpân parcă au pus stăpânire pe oraş, ca un fel de găşti de cartier. Umblă în haite, au cel puţin un mascul alfa şi, dacă le-ai călcat teritoriul, eşti în pericol să pleci cu o sperietură zdravănă. Asta, în cel mai fericit caz.

George Iacob, un tânăr care locuieşte la BR-urile de pe strada Brăilei, spune că s-a săturat să dea nas în nas cu maidanezii peste tot pe unde se duce. "Nu pot să nu mă gândesc la ceea ce a spus Lucian Mândruţă într-o emisiune, de curând, despre câinii fără stăpân. Anume că, dacă aşteptăm zece ani să dispară dintre noi, cu ajutorul sterilizării, s-ar putea ca anumite persoane să nu apuce momentul în care Galaţiul va fi un oraş fără câini vagabonzi. Ori, asta e o mare problemă!", spune tânărul.

Conştient că strângerea maidanezilor de pe străzi nu poate fi făcută în condiţii normale şi civilizate, George Iacob arată cu degetul şi spre „falşii iubitori de animale”. „Dacă aceşti oameni, tineri şi bătrâni deopotrivă, iubesc câinii vagabonzi, să îi ia acasă, să îi crească, să aibă grijă de ei. Că dacă îi hrăneşti la colţul blocului sau în faţa apartamentului, nu te chemi iubitor de animale. În cazul ăsta, să iasă să facă şi curat după ei, să le strângă rahaţii, că nu e nimeni obligat să ocolească mizerii pe stradă!”, ne-a mai spus gălăţeanul.

Din lipsa parcurilor, oamenii se ascund de soare la umbra blocului

Odată cu venirea temperaturilor mai blânde, gălăţenii din Mazepa II, cu preponderenţă cei în vârstă, au început să iasă la aer, să socializeze. Din păcate, însă, cartierul nu le oferă prea multe locuri de relaxare, cele două "părculeţe" fiind considerate inadecvate de cei din zonă. "În parcurile astea două, băncile sunt mici, nu au spătar, nu prea te poţi odihni pe ele. Şi sunt şi înguste. Aşa că preferăm să stăm în faţa blocului, că sunt bănci mai bune acolo. Dacă primăria ar face din parcurile astea ceva frumos, că potenţial există, altfel ar arăta întreaga zonă", ne-a mărturisit o bătrână.

Surpări şi tasări. Trotuarele de pe Brăilei arată groaznic

O simplă plimbare cu bicicleta pe trotuarul de pe strada Brăilei, dintre Bănci şi Potcoava de Aur, se poate transforma într-o cursă pe teren accidentat. Bicicliştii, pietonii, mamele care împing cărucioare cu copii, toţi aceştia sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile din ce în ce mai multe din zonă. Dacă ar fi să le numărăm, probabil că rezultatul ne-ar da dureri din cap. Ori, în aceste condiţii, oamenii din cartier se întreabă de ce primăria nu intervine. "S-a surpat la ceas, acolo, s-a mai surpat şi aproape de staţia de la TreiStar, sunt gropi peste gropi, peste tot. Înţelegem că şi oamenii trebuie să se mai gospodărească, însă n-au cum să iasă oamenii cu găleţi de ciment, să umple gropile din trotuar. Sau, cine ştie, poate se va ajunge şi la asta”, ne-a spus Ion Florea, un tânăr de 39 de ani.

Cel mai greu le este, însă, celor care se deplasează cu greutate, în speţă bătrânilor şi celor cu handicap locomotor. Plimbarea cu scaunul cu rotile se face pe rute ocolitoare, în caz contrar existând riscul ca roţile să rămână în vreuna dintre gropi.

Oamenii vor colectare selectivă a deşeurilor

Pe Răduţ Marivona am întâlnit-o în faţa chioşcului de ziare al "Vieţii libere", de la TreiStar. Femeia în vârstă de 87 de ani a venit să ne spună că îşi doreşte să vadă un cartier mai curat, iar primul pas pentru asta ar fi montarea mai multor containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor. "Dacă ar fi câte trei, unul pentru plastic, altul pentru hârtie, altul pentru sticlă, iar din gunoiul respectiv s-ar şi recicla, cred că oamenii ar ţine cont. Dacă nu se ţine cont, să se facă ca pe vremuri, să se dea amenzi. Vă vine sau nu să credeţi, pe vremea lui Ceauşescu se reciclau gunoaiele. Acum, degeaba le aruncă omul cum trebuie, dacă maşina de Ecosal le pune pe toate la un loc", ne-a spus bătrâna, în speranţa că autorităţile competente se vor sesiza şi oraşul va intra în normalitate.

Trecerile de pietoni - doar de formă?

Mulţi dintre cei care se află în trecere sau locuiesc în Mazepa II aleg să traverseze neregulamentar, chiar dacă în cartier există câte o trecere de pietoni la fiecare sută de metri. Mulţi îşi motivează alegerea prin faptul că sunt mai atenţi dacă traversează neregulamentar şi că oricum nu le acordă prioritate niciun şofer. Ce-i drept, în Galaţi sunt accidentaţi mai des pietonii care traversează regulamentar decât cei care trec ilegal strada. Atunci, trecerile de pietoni pentru ce mai există?

Grafitti pe toate blocurile

Dacă la stradă aproape toate clădirile sunt curate, pe străduţele lăturalnice se observă multe forme de artă, unele făcute în grabă, altele adevărate capodopere. Pe pereţii blocurilor sau pe uşile garajelor stau scrise tot felul de mesaje, de la declaraţii de dragoste la banalul, de-acum, "Nu parca, boule! Aici e garaj!". Un lucru e cert: gălăţenii nu duc lipsă de imaginaţie, mai ales dacă au un tub de vopsea în buzunar.

În spatele blocurilor, multe rable ruginite

Tot în spatele BR-urilor, locatarii sunt nevoiţi, de câţiva ani, să dea nas în nas cu rablele părăsite ale unor cetăţeni. "Strică aspectul zonei, care şi-aşa nu e prea frumoasă. Dar când vezi o Dacie ruginită, un Tico pe jantă şi cu celofan în geamuri şi alte astfel de lucruri, parcă începi să te întrebi dacă locuim sau nu într-o ţară europeană!", spune o gălăţeancă.

Taxiurile încurcă parcarea

De ceva timp, gălăţenii care locuiesc la blocurile de pe strada Roşiori se plâng că taximetriştii şi-au făcut staţie chiar în dreptul parcării, încurcându-i astfel pe toţi şoferii care vor să intre sau să iasă din parcare. Din nefericire, până acum nu s-a luat nici o măsură în acest sens, aşa că aproape toate intrările şi ieşirile din locul de staţionare se lasă cu claxoane şi înjurături.

Numărul pomilor din cartier scade

Majoritatea copacilor din Mazepa II sunt foarte bătrâni, fiind plantaţi odată cu ridicarea cartierului, acum mai bine de 50 de ani, motiv pentru care sunt şi putrezi, iar crengile lor stau să cadă în capul trecătorilor. Ba chiar, la furtunile de vară, se mai întâmplă să se rupă crengi sau chiar să cadă copaci întregi peste maşini. Oamenii vor arbori noi şi sunt dispuşi să îi planteze singuri.

Seara se adună golanii în cartier

În ceea ce priveşte zgomotul nocturn, provocat de găştile de cartier sau de cei câţiva "golănaşi" ai zonei, locuitorii din Mazepa II speră ca Poliţia Locală să îşi facă mai bine treaba şi să îi amendeze mai dur pe aceştia, astfel încât să renunţe la obiceiul de a lăsa coji de seminţe şi cutii de bere în faţa blocurilor, dar şi pentru a reduce nivelul de gălăgie.


CITEŞTE şi un REPORTAJ realizat în zona bisericii "Sf. Mina". "Cel mai frumos CARTIER a ajuns cel mai ponosit!" (FOTO)

Citit 3448 ori Ultima modificare Duminică, 26 Aprilie 2015 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.