Ziua veteranilor de război. Bătrânii ostaşi, sărbătoriţi la Casa Armatei

Ziua veteranilor de război. Bătrânii ostaşi, sărbătoriţi la Casa Armatei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând din 2007, ziua de 29 aprilie este consacrată cinstirii veteranilor de război. Anul 2015 este unul de referinţă, pentru că se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind astfel declarat, prin hotărâre de guvern, Anul veteranilor de război. Aceste două date importante au fost sărbătorite, în avans, ieri, la Casa Armatei din Galaţi. Aproximativ 40 de veterani şi văduve ale acestora au fost prezenţi la ceremonia de aniversare organizată de reprezentanţii autorităţilor locale şi ai asociaţiilor de profil din Galaţi.

"Mă bucur că aţi avut iniţiativa de a invita copii la această aniversare, pentru că şi ei trebuie să ştie istoria poporului român, faptele de vitejie ale veteranilor de război. Dumneavoastră, veteranii, sunteţi pentru mine un simbol al onoarei, luptei şi jertfei pentru neam şi ţară. Ne-aţi păstrat o ţară liberă, îndurând cumplitele vitregii ale războiului, alături de camarazi răniţi sau mutilaţi, şi vă mulţumim. La mulţi ani!", a spus Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi.

Maiorul Eugen Soare a citit mesajul comandatului Garnizoanei Galaţi, adresat tuturor veteranilor: "Pentru noile generaţii, dumneavoastră aţi fost întotdeauna exemple vii de patriotism, disciplină, simţ al datoriei şi dăruire în folosul naţiunii. Ziua de astăzi reprezintă recunoaşterea meritelor unor bărbaţi curajoşi, foşti combatanţi la Griviţa, Plevna, Rahova, Smârdan, Vidin, în tranşeele Primului Război Mondial sau acum 70 de ani, pe frontul celei mai mari conflagraţii mondiale".

"Este pentru prima dată când sărbătorirea zilei celor mai în vârstă ostaşi ai României are loc într-un timp deosebit, solemn, în Anul veteranilor de război. Este pentru prima dată când Guvernul a luat o asemenea hotărâre care ne-a umplut inimile de bucurie. La mulţi ani şi sănătate!", a spus Stan Turcu, locotenent în retragere, preşedintele filialei gălăţene a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război "Al. I. Cuza".

În Galaţi, mai sunt în viaţă aproximativ 760 de veterani şi circa 3.000 de văduve ale bătrânilor soldaţi.


 

INIŢIATIVĂ a mai multor organizaţii: PETIŢIE pentru AJUTORAREA personelor cu AUTISM

Citit 1295 ori Ultima modificare Luni, 27 Aprilie 2015 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.