O frumuseţe barbară şi un băţ de chibrit

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Brutal şi fără nici o explicaţie, fără măcar un singur argument, am fost expulzat din graţiile surselor de investigaţie. Din frumuseţea barbară a dantelăriei, adică. Din jurul/împrejurul Superboreei şi Consuelei, adică. Nu ştiu ce nu le-a convenit. Cred că sunt ofuscate din cauza lucrării de control la invidie şi ipocrizie. Cred că-s ronţăite de gelozie. Am auzit că mă acuză de evaziune sentimentală. Că, pasămite, trebuia să fi „mers” pe o singură sursă de documentare, nu să „trădez” şi să „traduc”, nu să pândesc doi iepuri... şi să risc, după cum se vede, pierderea şansei de a-mi clăti şi a-mi clătina ochii prin încurcăturile halucinantului şlingherai. Am pierdut doi iepuri, le-am spus adio, am rămas fără nici o posibilitate de a (mai) fi carnivor. N-am decât să mă dau la buruieni, că tot e vreme de ierburi şi ierbare, că tot, slavă Domnului, se găseşte verdeaţă pe toate drumurile, mai ales pe cărare! Mă fac fitofag şi, chiar dacă omenimea zice că-s animal păgubos, n-am să mai apelez nicicând la fascinaţia dantelăriei. Doar că am să scriu, din postura unui terţ (unui spectator, adică) „o letră d-amor”, vorba unui clasic genial, o „letră” a nostalgiei, o elegie clară, chiar dacă pare un lamento etern: „De ce l-ai alungat din frumuseţea ta barbară? Nu vezi cum stă încet şi tace sub salcâmi? Ai spus că ai să-l dai ochilor tăi, la primăvară. Dar ai uitat. Îmi crapă inima. Şi îmi...!... Îmi este milă, însă nu-l pot aduce unde-i preajma ta, unde e cuvântul meu şi dorul lui. Acolo-s atâtea păsări lungi şi sunt atâtea flori mărunte, încât nu mai încape dinafara nimănui. Nu ţi-a cerut decât anafură, să deie câte-o fărâmă celor pui sleiţi de ger. Şi câte-un pic din frumuseţea ta: scânteie cu mânuri lungi şi cu ochi mari pâncă la cer. Ştiu că nu-ţi pasă. Ştiu că nu ai suflet şi nu te doare. Ştiu că nu plângi. Chiar dacă plângi, degeaba plângi. L-ai alungat. Iar (acum) stă fără suflare, stă sub slacâmii cei cu păsări drepte şi cu păsări stângi. Ai să dai samă pentru această răutate! Şi ai să auzi ce încă nu ai auzit: nu-i păcătos cel care trece prin păcate! e păcătos cel care suflă în chibrit! Şi tare îmi este milă. Milă tare. Stau departe. Sun afară. Văd cum se rup flori de salcâm. Dar mai văd şi cum se rup firimituri din frumuseţea ta barbară. Şi mai văd şi cum învelesc urma şi moartea unui/cestui lup!”... Nu?... Sigur că da!


 

Citit 2822 ori Ultima modificare Joi, 30 Aprilie 2015 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.