* Dincolo de factorii obiectivi ai sărăciei, schimbarea poate veni din fiecare dintre noi
Tema propusă ne îndeamnă pe toţi nu numai la reflecţii şi comentarii, ci şi la schimbări profunde şi rapide a mentalităţii de până acum. Luna aprilie a fost în acest an "luna sănătăţii", iar accentul a fost pus pe ruperea "cercului" vicios în care sărăcia afectează starea de sănătate, iar sănătatea precară duce la sărăcie. În acelaşi context, în luna septembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite va dezbate crearea unui cadru unic pentru combaterea sărăciei.
Deoarece există diferenţe notabile în modul în care este percepută sărăcia în România faţă de vestul Europei, trebuie să acceptăm îndemnul organizaţiilor internaţionale, care insistă ca toate componentele societăţii să se implice în dialogul cu oamenii săraci. Premisa de la care pornesc reprezentanţii acestor organisme este că până acum mecanismele de combatere a sărăciei au acţionat incoerent, de cele mai multe ori, cu nepăsare la detalii şi cu mare risipă de fonduri şi de energie. Desigur, sunt de părere că punctul forte în acest demers se rezumă la un singur cuvânt - Educaţie. Educaţia continuă, din primii ani de viaţă şi până la adânci bătrâneţi.
Trei factori sunt implicaţi în demersul "ruperii" relaţiei dintre sărăcie şi boli: administrativ-decizional, managementul unităţilor profesionale şi, mai ales, omul însuşi. Factorii decizionali, începând de la cel mai înalt nivel, sunt răspunzători de crearea locurilor de muncă, de cursuri de calificare şi recalificare în funcţie de cerinţele pieţei, de promovare pe bază de concurs a valorilor autentice, de restrângerea birocraţiei şi a şpăgii şi de susţinerea adevărului "să nu faci din paguba altuia bucuria ta" (Publius Syrius).
Cercetătorii de la Universitatea din Granada (Spania) au constatat că oamenii necalificaţi în luarea deciziilor au niveluri mai mari de hormoni de stres decât cei calificaţi. Se mai ştie că împlinirea profesională nu se corelează totdeauna cu statutul exterior, ci în special cu mutaţia produsă în interiorul nostru. Or, modelele adevărate trebuie să îi încurajeze şi să îi dinamizeze, să le dea speranţă celor conduşi, fapt ce ar avea repercusiuni pozitive asupra sănătăţii şi a prevenirii bolilor.
Pe acelaşi tipar se pot situa şi şefii unor unităţi, mari sau mici, prin promovarea unor principii de management modern. Drept exemplu, elveţianul Ingvar Kamprad, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a afirmat în mai multe rânduri că este ghidat în permanenţă de două principii: unul personal, care se rezumă la ideea de a câştiga cele necesare familiei, şi unul social, în cadrul căruia se raportează la ideea de a ajuta, prin înfiinţarea unui număr mare de locuri de muncă decent plătite. În acest mod angajaţii asociază câştigul rezonabil cu plăcerea de a munci. Stresul distructiv nu-şi găseşte loc în această ecuaţie, lăsând astfel loc creativităţii, aspect deosebit de important indiferent de domeniul de activitate.
Nu în ultimul rând, a treia piesă din acest puzzle este însuşi omul. El este factorul-cheie în combaterea flagelului sărăciei. A face ceva util, pentru tine şi pentru ceilalţi, echivalează cu a avea mari satisfacţii cu efect pozitiv demonstrat asupra sănătăţii. Martin Luther King spunea că toţi oamenii pot fi măreţi, pentru că toţi oameni îşi pot sluji semenii. Dacă omul nu munceşte, consecinţele sunt inevitabile: incapacitatea de a-şi exercita propria valoare şi trăirea într-un univers strâmt favorizează instalarea depresiei, a agresivităţii precum şi recurgerea la practici dăunătoare. Aceste trăiri se răsfrâng şi pe plan fizic, consecinţele fiind multiple şi complexe: scăderea imunităţii, boli cardiovasculare, tulburări metabolice etc. Iar viaţa în sărăcie determină o serie de atitudini specifice: demoralizare, resemnare, neimplicare în propria salvare, lipsa de efort şi de voinţă pentru îmbunătăţirea propriilor condiţii de viaţă etc. la fel ca în cazul bolilor, se instalează starea de sărăcie cronică, din care cu greu se poate ieşi.
Deseori constatăm o capitulare în faţa valorificării şi respectării propriilor valori şi a propriilor experienţe, atitudini însoţite de victimizare, apărută parcă tocmai pentru a scăpa de efortul de a face ceva util. Or, conştientizarea unei situaţii din care vrei să ieşi este primul pas în găsirea unei soluţii. În acest sens Brâncuşi ne oferă un sfat convingător: "Lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce este greu este să ne punem în starea de la le face. Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege şi să munceşti ca un rob".
Realistă şi imperios necesară este adoptarea soluţiei unui nou model de gândire, renunţând la conştiinţa sărăciei, fără a aştepta să îţi dea altul. Logica superficială a formulei "nu se poate, nu am condiţii" trebuie înlocuită de gândirea creativă, de imaginaţie şi de fantezie.
Fiecare este responsabil pentru realitatea lui, pentru modul în care şi-a creat-o, dar şi pentru necesara deschidere către ceilalţi. "La masa vieţii fiecare trebuie să adauge ceva, nu numai să întindă mâna şi să ia". Aceasta este o invitaţie la a avea convingerea şi dorinţa de schimbare, o invitaţie la a fi cu adevărat omul "uman" al secolului XXI: liber, interesat de dezvoltarea personalităţii şi a prosperităţii sale, dar şi evoluat spiritual.
