Bazar în scop caritabil, sâmbătă, la Fundaţia „Cuvântul Întrupat” Galaţi

Bazar în scop caritabil, sâmbătă, la Fundaţia „Cuvântul Întrupat” Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fundaţia „Cuvântul Întrupat” Galaţi vă invită sâmbătă la un nou bazar caritabil, care se va desfăşura la sediul asociaţiei (strada Dogăriei nr. 111, în apropierea Spitalului CFR), între orele 09,00-13,00. Acolo puteţi alege haine, cărţi, încălţăminte, jucării şi alte lucruri utile, în schimbul unei donaţii minime. Scopul acţiunii este dublu: diminuarea risipei şi a consumerismului, prin reutilizarea produselor, şi încurajarea oamenilor să doneze în beneficiul copiilor vulnerabili.

„La tabăra din vara aceasta ne dorim să participe 50 de copii, sprijiniţi de-a lungul anului prin diverse proiecte ale fundaţiei, iar fondurile strânse la bazar vor fi folosite în acest scop. Costurile pentru participarea unui copil la tabără sunt de aproape 600 de lei. Sperăm ca donaţiile celor care ne vor vizita sâmbătă să ajute cât mai mulţi copii să meargă în excursie, timp de o săptămână, în Munţii Vrancei, în luna august”, spune David Chronic, coordonator regional Europa-Africa, Cuvântul Întrupat.

 

Citit 1175 ori Ultima modificare Vineri, 22 Mai 2015 16:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.