Prima PARCARE CU LOC DE JOACĂ, din locul bateriei de GARAJE din Micro 19, E GATA! (FOTO)

Prima PARCARE CU LOC DE JOACĂ, din locul bateriei de GARAJE din Micro 19, E GATA! (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(93 voturi)

O parcare civilizată, cu locuri de joacă şi spaţii verzi a luat locul imensei baterii de 144 de garaje care ocupa spaţiul cuprins între Colegiul Economic, Biserica „Sf. Ana” şi Şcolile 17 şi 29. Lucrările la investiţie sunt pe ultima sută de metri pentru că, potrivit surselor noastre, vineri va fi inaugurată oficial. Cei mici au luat însă deja cu asalt leagănele, toboganele şi celelalte ansambluri de joacă, iar părinţii şi bunicii socializează pe bănci. Singura obiecţie a adulţilor este legată de dimensiunea zonei de joacă, pe care ar fi preferat-o ceva mai generoasă.

Se pregătesc de inaugurare câteva dintre cele 20 de părculeţe de cartier, cel mai avansat fiind cel situat în cartierul Aurel Vlaicu. Nici lucrările de modernizare a Orăşelului Copiilor nu stau pe loc, ba dimpotrivă, lucrările sunt avansate faţă de grafic şi ar putea fi redeschis mai devreme decât era programat. Potrivit surselor noastre, până la sfârşitul lui august, dacă nu mai devreme, vor fi gata toate locurile de joacă din primul lot de zece.

Citit 19254 ori Ultima modificare Joi, 18 Iunie 2015 00:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.