Tradiţia pregătirii sărbătorii "Sfânta Mărie Mare" e veche de aproape 850 de ani
Vineri, 31 iulie, începe postul de două săptămâni prin care creştinii ortodocşi se pregătesc pentru Adormirea Maicii Domnului, de pe 15 august. Va fi atunci sărbătoare mare, numită de teologi Praznic Împărătesc. Oamenii îi mai zic acestei sărbători şi „Sfânta Mărie Mare”. Vă spunem astăzi cum ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi să ţinem acest post şi de ce creştinii practicanţi se abţin de la mai toate plăcerile vieţii cotidiene, de astăzi şi până pe 15 august.
Anul acesta, se lasă sec de joi
Potrivit rânduielilor bisericeşti, Postul Adormirii Maicii Domnului începe, în fiecare an, pe data de 31 iulie. În cazul în care se nimereşte ca 31 iulie să fie miercuri sau vineri, când oricum era zi de post, se lasă sec din ajun. Aşa se întâmplă şi în acest an.
Istoria postului închinat Maicii Domnului
Creştinii au început să postească pentru a se pregăti de sărbătorile închinate Maicii Domnului prin secolul al V-lea, când cultul Sfintei Fecioare Maria se răspândise deja. Oricum, la început, nu toţi posteau odată sau pentru acelaşi număr de zile. Spre exemplu, la Ierusalim, înaintea Adormirii Maicii Domnului se postea vreme de opt zile. La Constantinopol se postea patru zile, iar prin părţile Antiohiei doar o zi, pe 6 august. Abia în 1166, la sinodul local de la Constantinopol, sub coordonarea patriarhului ecumenic al vremii, Luca Crysoverghi, s-a hotărât că postul durează 14 sau 15 zile, în prima jumătate a lunii august.
E "sec de lume", timp de două săptămâni
Nu puţini sunt creştinii care consideră că termenul „sec” din „lăsata secului” se referă la mâncarea pe care ar trebui să o mâncăm seacă, mai săracă în grăsimi, cu mai puţin gust. Parte dintre teologi consideră, însă, că înţelesul expresiei e mai larg şi nu face referire doar la mâncare. Mai exact, „sec” ar proveni din latinescul „seaculum” care înseamnă lume. Postul ar fi, deci, renunţarea la monden, la obiceiurile lumeşti. Evident, pe lângă impunerea unor rigori alimentare.
Cum să ne pregătim de sărbătoare
E chiar la îndemână să socotim că, ţinând post, facem ceva ieşit din comun, de mai multe ori pe an, sau chiar de câteva ori pe săptămână. Teologii apreciază că postul nu e un scop în sine, ci doar un mijloc pe care noi îl putem folosi pentru a reveni la condiţia iniţială, firească a omului. Această stare la care fac referire teologii este cea de dinainte de păcatul strămoşesc, adică de dinaintea izgonirii primilor oameni din Rai. Postul pentru pregătirea Adormirii Maicii Domnului nu e cel mai greu de peste an, dar nici cel mai blând.
Învăţătura pentru Posturi din Ceaslovul Mare şi Tipicul cel Mare indică faptul că luni, miercuri şi vineri ar trebui să ajunăm - adică să nu mâncăm nimic - până la Ceasul al IX-lea, adică până pe la ora 15,00. După aceast moment al zilei, s-ar putea consuma mâncare uscată. Marţea şi joia, se mănâncă legume, iar sâmbăta şi duminica se dă dezlegare la untdelemn şi vin. Pe 6 august, când creştinii ortodocşi prăznuiesc Schimbarea la Faţă, se dă dezlegare atât la untdelemn şi vin, cât şi la peşte. În biserici şi mânăstiri se citesc din Ceaslov cele două Paraclise ale Maicii Domnului.
Evenimentul biblic şi mărturiile din Vieţile Sfinţilor
Adormirea Maicii Domnului nu este un eveniment de pe urma căruia să fi rămas dovezi istorice palpabile. În cartea "Vieţile Sfinţilor" există, însă, un capitol generos dedicat trecerii la cele veşnice a Născătoarei de Dumnezeu. Printre altele, în Vieţile Sfinţilor citim: “Deci, Preacurata Stăpînă dorea să vadă pe Sfinţii Apostoli cei risipiţi prin toată lumea şi să nu vadă pe stăpînul întunericului şi înfricoşările lui în ceasul ieşirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Însuşi Fiul ei, împreună cu sfinţii Săi îngeri venind, să-i primească sufletul în sfintele sale mîini, precum i s-a făgăduit aceasta de mai înainte. Deci, după ce Stăpîna noastră şi-a făcut în Muntele Eleonului rugăciunile şi mulţumirile, şi-a plecat la pămînt cinstiţii săi genunchi înaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neînsufleţiţi îşi plecau vîrfurile lor în jos, închinîndu-se împreună cu dînsa, şi astfel îşi arătau slujirea lor cea cu cuviinţă de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu şi de cîte ori dînsa se închina la pămînt şi se scula de la închinăciune, de atîtea ori şi copacii aceia se aplecau şi se ridicau, închinîndu-se”. Maica Domnului, potrivit textului, s-a îngrijit de pregătirile de înmormântare. “După rugăciune, Preacurata Fecioară întorcîndu-se acasă, îndată s-au cutremurat toate de dumnezeieştile puteri care nevăzut o înconjurau pe dînsa şi de slava cea preasfîntă cu care era strălucită Maica lui Dumnezeu. Pentru că faţă ei cea preacinstită, care strălucea de-a pururea cu darul mai mult decît faţa lui Moise, care altădată a grăit cu Dumnezeu în Sinai, s-a luminat atunci mai mult cu nespusă slavă; deci, Preacurata a început a-şi pregăti cele pentru ducerea ei. La început a spus aceasta lui Ioan, fiul cel încredinţat de Hristos, şi i-a arătat stîlparea cea luminoasă, care de la înger i se dăduse, poruncindu-i lui s-o ducă înaintea patului ei. După aceea a spus de plecarea ei degrab şi celorlalţi slujitori ai casei ei. Ea a poruncit ca să împodobească cămara şi patul, să o tămîieze bine, să pună multe lumînări, să le aprindă şi să gătească toate cele trebuincioase pentru îngropare. Deci, Ioan îndată a trimis la Sfîntul Iacov, ruda Domnului, întîiul ierarh al Ierusalimului şi tuturor neamurilor şi vecinilor, spunîndu-le de moartea cea apropiată a Maicii lui Dumnezeu şi le-a arătat şi ziua morţii. Sfîntul Ioan a trimis nu numai tuturor credincioşilor din Ierusalim, dar şi prin cetăţile şi satele ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi”, se mai arată în Vieţile Sfinţilor.
În mod miraculos, la adormirea Sfintei Fecioare, Dumnezeu îi adună la casa Maicii Mântuitorului pe apostolii plecaţi în lume, să predice. Potrivit Vieţilor Sfinţilor, “aceasta poruncindu-le şi aşezîndu-le ea, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinţii îngeri, luînd pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Văzîndu-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul”.
Trecerea la Domnul a Maicii Domnului este descrisă spectaculos. “Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumînările s-au întunecat, şi, la cîţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat toţi; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cîntări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale...(…) Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit fără de stricăciune şi L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere preacinstitul ei suflet şi trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea. Atunci îndată s-a început acea bucurie şi acea dulce cîntare îngerească, întru care se auzeau aceste cuvinte, repetîndu-se adeseori de îngeri, adică cuvintele închinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei! Astfel a fost petrecut sfîntul ei suflet de mîinile Domnului la toate cereştile rînduieli cu bucurie”, se mai arată în textul citat.
Trupul Preacuratei Fecioare este descris ca fiind sfinte moaşte vindecătoare. La câteva zile după înmormântarea Maicii Domnului, soseşte la Ierusalim şi Apostolul Toma, care insistă să o vadă pentru ultima oară pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Aşa că apostolii deschid mormântul şi constată că trupul Maicii Preacurate dispăruse. Adormirea îi fusese asemeni celei a oamenilor, dar Dumnezeu îi luase şi trupul la Cer.
