Mai multe locuinţe au rămas 24 de ore fără curent, din cauza vremii

Mai multe locuinţe au rămas 24 de ore fără curent, din cauza vremii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Din cauza vremii nefavorabile, mai multe cabluri electrice au fost smulse, iar o cutie de distribuţie a fost avariată. Astfel, timp de aproape o zi, de luni de la prânz şi până marţi, în jurul orei 11,00, cei care locuiesc în preajma stadionului din Iveşti nu au avut curent electric, neputând, astfel, să îşi folosească frigiderele sau instalaţiile de încălzire a apei, în speţă boilerele sau centralele termice. "Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galați a înregistrat mai multe deranjamente în zona comunei Iveşti, cauzate, în principal, de condițiile meteo nefavorabile (ploaie torențială, vânt foarte puternic), dar şi de vandalizarea repetată a cutiei de distribuţie din zonă. Aceste condiţii meteo neprielnice au îngreunat intervenţia echipelor Electrica, în cursul zilei de luni", ne-a transmis Ancuţa Petculescu, din partea Biroului de Relaţii Publice al SDEE Galaţi.

Din păcate, însă, vremea a continuat să le joace feste atât echipelor de intervenţie cât şi locuitorilor, motiv pentru care curentul a mai picat de câteva ori şi după reparaţia din cursul zilei de marţi.  "În continuare există riscul apariției altor avarii, din cauza apei care a pătruns în instalația de distribuție, motiv pentru care echipele noastre de intervenție se află încă la fața locului. Cu această ocazie, Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galați atrage încă o dată atenția asupra pericolului deteriorării instalațiilor electrice. Menționăm că nu este pentru prima dată când se întâmplă astfel de evenimente în zonă", ne-a mai transmis Ancuţa Petculescu.

Pentru moment, nu s-au mai înregistrat probleme la reţeaua de distribuţie a energiei electrice şi în alte comune din judeţ.

Citit 1401 ori Ultima modificare Miercuri, 19 August 2015 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.