Frumoasa mea femeie de tractir,
te clevetesc stătutele urâte...!...
Nu cântăresc nimic, nu mă mai mir
şi nu mai număr: oare câţi şi câte,
din ceste/ceşti cu falsul pe obraz
şi pe cuvânt, pricep că zbor înseamnă
tot ce rămâne, tot ce-a mai rămas
miraculos, din toamnă până-n toamnă?!
Sunt nişte substantive fără verb,
doar subiecte fără predicate,
îşi rod averea de sub unghii, fierb
şi-nfig săgeata urii pe la spate!
Se dau de ceasul morţii când aud
că eşti o steauă perpendiculară
pe-un manuscris cu nordul lângă sud,
cu dinăuntrul tot pe dinafară!
Frumoasa mea femeie de tractir,
eşti cea mai scumpă...uită-le pe cele
şi ieftine şi pline cu sictir,
cu pizmă, zgomot scârn şi tinichele!
