Burse şcolare, calculatoare şi loc de joacă, pentru copiii din Corni, prin Fundaţia "Inimă de copil"

Burse şcolare, calculatoare şi loc de joacă, pentru copiii din Corni, prin Fundaţia "Inimă de copil"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fundaţia „Inimă de Copil”, cu sprijinul financiar al ING Bank N.V. Amsterdam şi Corni Eolian SA, a realizat un proiect prin care încearcă să sprijine familiile şi copiii din comuna Corni, îmbunătăţindu-le viaţa. Pornind de la nevoile semnalate de persoane din comunitate, Corni Eolian SA oferă, pe tot parcursul anului 2015, suma de 7.000 de euro, destinată acordării unor burse de studiu pentru 18 copii din comunitate. În acelaşi timp, ING Bank N.V. Amsterdam, sucursala Bucureşti, a alocat aceeaşi sumă de 7.000 de euro, pentru dotarea Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Corni cu echipamente IT, dar şi pentru realizarea unui parc de joacă în comună.

Cele două companii îşi propun să sprijine copiii din mediul rural care nu au aceleaşi posibilităţi precum cei din mediul urban, pentru a oferi şanse egale copiilor din comuna Corni, încercând să reducă astfel riscul de abandon şcolar.

"Bursele sunt de o reală importanţă, oferind copiilor o recunoaştere a perseverenţei lor de a învăţa, în ciuda greutăţilor, iar părinţilor aducându-le sprijinul financiar atât de necesar", spune  Mădălina Lescai, responsabil cu dezvoltarea organizaţională din cadrul Fundaţiei "Inimă de copil".

Loc de joacă realizat cu sprijinul Primăriei

În acelaşi timp, cei de la Fundaţia "Inimă de copil" s-au gândit că o modalitate de a îmbunătăţi  condiţiile de viaţă ale copiilor din comune ar putea fi un loc de joacă destinat petrecerii timpului liber într-un mod plăcut şi atractiv. "Pentru aceasta, ne-a sprijinit şi Primăria Corni, care a devenit partenerul nostru. Împreună, am amenajat şi am dat în folosinţă primul loc de joacă pentru copiii din comuna Corni. Acoperit cu zone de pietriş şi cauciuc special, pentru a evita accidentările copiilor, având aparate noi, viu colorate, balansoar, leagăne şi tobogan, parcul a devenit punctul de atracţie pentru toţi copiii din comună. În acelaşi timp, zona amenajată va permite şi organizarea de evenimente dedicate celor mici", spune Amalia Ene, purtătorul de cuvânt al fundaţiei.        

Citit 1739 ori Ultima modificare Vineri, 09 Octombrie 2015 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.