Dacă vrei să trăieşti senzaţii tari româneşti, vorba unei binecunoscute reclame, nu ai altceva de făcut decât să vii şi să locuieşti, fie şi pentru puţină vreme, în Galaţi. Mai precis, să vezi cât rezişti. La multe lucruri se pricep gălăţenii! Dar parcă cel mai bine se pricep la a răbda. De fapt, românul duce la greu. Se enervează, se burzuluieşte la colţul blocului, dar de ieşit în stradă nu iese. Mai bine scoate bani din buzunar pentru un confort minim, garantat de statutul de oraş reşedinţă de judeţ. Am experimentat din plin în acest an. N-a ieşit nimeni, în vară, să-şi strige nemulţumirile, preferând spălatul la lighean şi speranţa că cineva va găsi o soluţie decentă pentru ca oraşul de la Dunăre să aibă apă caldă. Soluţii s-au găsit, însă trei luni mai târziu şi pentru o perioadă scurtă de timp. Cine nu a mai răbdat ca Primăria să îşi facă treaba, a scos bani din buzunar şi şi-a pus boiler electric.
În toamnă, s-a întâmplat la fel. Cei mai răi de gură, dar şi de frig, au cedat, punându-şi în apartamente panouri electrice sau centrale. Şi bine au făcut, pentru că ceilalţi, încăpăţânaţi să reziste, şi-au testat cu brio limitele şi sănătatea: au trecut rând pe rând 1 noiembrie, 9 noiembrie, 15 noiembrie pline de asigurări, speranţe şi promisiuni din partea aleşilor locali, dar caloriferele au rămas insensibile. Asta în timp ce în Bucureşti şi în alte oraşe care se respectă, se furnizează agent termic încă de la jumătatea lunii octombrie. La noi e încă linişte: după îndelungi tratative, şedinţe, negocieri s-a semnat, în sfârşit, un acord între Electrocentrale şi Romgaz care va permite furnizarea de gaz metan, asta după ce a fost nevoie ca municipalitatea să contracteze un împrumut în acest scop.
„De ce atâta grabă, că nu a dat zăpada încă", par a spune autorităţile, în timp ce gălăţenii se întreabă dacă nu ar trebui cumva să se uite de pe acum şi după nişte generatoare de curent. Nu de alta, dar atâţia ani de democraţie ne-au întors la lighean şi frig în case. Ne mai trebuie curent cu porţia ca să retrăim pe deplin senzaţiile tari de dinainte de '89! Şi sunt sigură că nici atunci nu am găsi puterea să protestăm. Am mai face un credit pe 10 ani!
