ATENŢIE, PĂRINŢI! Pericolele din spatele jucăriilor

ATENŢIE, PĂRINŢI! Pericolele din spatele jucăriilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Multe din jucăriile de pe piaţă pot fi periculoase pentru sănătatea copiilor. Nu este vorba doar de riscul de a le înghiţi sau de a se răni cu ele, ci şi despre substanţele pe care le conţin: plumb, mercur, parabeni sau diferite bacterii.

Conform unui studiu recent efectuat de cercetătorii unei companii britanice, jucăriile de pluş sunt sursa purtătoare a celor mai multe bacterii ce sunt asociate cu pericolul intoxicaţiilor alimentare.

Conform cercetătorilor, jucăriile de pluş transportă cel mai mare nivel de bacterii, în comparaţie cu orice articol vestimentar aflat în coşul de rufe murdare. Studiul arată că, în general, trei din patru ursuleţi de pluş nu sunt curăţaţi în mod corespunzător în urma bolilor suferite de cei mici, iar 80 la sută dintre jucăriile de pluş analizate în laborator au fost catalogate ca fiind purtătoare de bacterii asociate cu intoxicaţiile alimentare.

Ce au în comun răţuştele de baie, cuburile de lemn şi păpuşile? Răspunsul i-ar îngrozi pe cei mai mulţi dintre părinţi. Este vorba despre o listă lungă de chimicale, pe care nu ne-am aştepta să le găsim în astfel de produse. Dacă vorbim despre jucăriile textile, acestea conţin coloranţi cancerigeni şi alergenici. Dacă discutăm despre obiectele din plastic, utilizate în mod special pentru hrănirea copiilor, discutăm de nitrozamine, care se găsesc practic peste tot.

Efectele nocive pot apărea şi după câţiva zeci de ani de la folosirea jucăriilor. Pentru a-i feri pe copii de aceste probleme, specialiştii recomandă citirea cu atenţie a etichetelor. Un alt sfat util este alegerea jucăriilor româneşti, care au mai puţine chimicale faţă de cele din China, de exemplu.

Citit 1207 ori Ultima modificare Vineri, 27 Noiembrie 2015 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.