Galaţiul dispune din nou de VACCIN hexavalent, după aproape două luni de criză

Galaţiul dispune din nou de VACCIN hexavalent, după aproape două luni de criză
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* În lipsa imunizării la timp, nou-născuţii riscă să se îmbolnăvească de unele boli grave


Ministerul Sănătăţii a trimis către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi 2.690 de doze de vaccin hexavalent, săptămâna aceasta. În acest fel, a luat sfârşit o criză care afecta judeţul nostru de aproape două luni. "Aceasta reprezintă o primă tranşă din cantitatea de vaccin solicitată de către DSP Galaţi, circa 4.000 de doze. Vaccinul pe care l-am primit acum va ajunge atât pentru recuperarea copiilor neimunizaţi în ultima perioadă, cât şi pentru imunizarea la zi a nou-născuţilor”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi. 

Câte doze sunt necesare lunar

De la DSP Galaţi, vaccinul va fi ridicat de fiecare medic de familie. Imunizarea copiilor se va realiza în cabinetele medicilor de familie. La începutul lui decembrie 2015, în judeţul Galaţi mai existau în stoc 360 de doze de vaccin hexavalent. Ca să acopere necesarul pentru restul lunii, medicii ar fi mai avut nevoie de 400 de doze. Pentru imunizarea bebeluşilor născuţi în judeţul Galaţi ar fi nevoie de 700-800 de doze de vaccin hexavalent în fiecare lună.

Vaccinul hexavalent se administrează copiilor la două, patru şi 11 luni. Este un ser complex care oferă imunitate împotriva a şase boli grave: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae (cauzează infecţii adeseori severe, mai ales la nou-născuţi - n. red.). Potrivit medicului de familie Valentin Boldea, lăsarea copiilor neimunizaţi în faţa acestor boli este asemenea unei loterii în care, oricând, poate interveni ceva neprevăzut. "Eu i-am sfătuit pe părinţii ai căror bebeluşi sunt înscrişi pe lista mea să cumpere un vaccin similar din farmacie. Preţul este de aproximativ 150 de lei, iar produsul trebuie transportat şi depozitat, până la inoculare, la o temperatură mai mică de 8 grade Celsius", spunea, în luna ianuarie, medicul Valentin Boldea.

Criza care tocmai s-a încheiat a apărut în momentul în care producătorul acestui vaccin nu şi-a mai putut onora comenzile către Ministerul Sănătăţii, aşa cum prevede contractul încheiat între cele două părţi. Situaţia a fost asemănătoare şi în alte state europene.

Citit 1268 ori Ultima modificare Joi, 04 Februarie 2016 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.