Sesiune suplimentară de REZIDENȚIAT, pentru absolvenţii de Medicină

Sesiune suplimentară de REZIDENȚIAT, pentru absolvenţii de Medicină
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* 2016 este primul an în care vor fi organizate două concursuri de rezidenţiat, o premieră pentru ţara noastră


Ministerul Sănătăţii a anunţat că va organiza, în această primăvară, o sesiune extraordinară a concursului de rezidenţiat, astfel încât locurile rămase vacante, în urma sesiunii din noiembrie 2015, să poată fi ocupate. Decizia a fost luată de autorităţi "din dorinţa de a identifica modalităţi şi soluţii pentru asigurarea locurilor de specializare de care să beneficieze un număr cât mai mare de absolvenţi ai universităţilor de medicină". MS a organizat astfel de consultări cu reprezentanţii federaţiilor studenţeşti, cu reprezentanţi ai absolvenţilor din anii precedenţi, precum şi cu reprezentanţi ai universităţilor de medicină din întreaga ţară.

Subiecte de examen unice la nivel naţional

"În urma acestor consultări, reprezentanţii MS au decis că soluţia optimă constă în organizarea unei sesiuni extraordinare  a examenului de rezidenţiat, în primăvara anului 2016. Concursul va fi organizat la nivel naţional şi va include subiecte unice de examen, în baza bibliografiei utilizate pentru sesiunea din toamna anului trecut", se arată într-un comunicat de presă al MS. Instituţia urmează să anunţe, în scurt timp, data şi modul exact de organizare a acestei sesiune suplimentare.

În acelaşi comunicat, MS face o serie de precizări şi cu privire la bibliografia care va sta la baza susţinerii examenului de rezidenţiat din toamna acestui an, încercând să lămurească astfel confuzia care a generat, în ultimele zile, reacţii de nemulţumire din partea studenţilor medicinişti aflaţi în ultimul an de facultate. În rândul acestora s-a creat confuzie din cauza unor declaraţii ale conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara, care a considerat nepotrivită schimbarea bibliografiei, anunţată în data de 8 ianuarie, doar pentru specializările de la Medicină, nu şi pentru cele din cadrul Medicinei dentare şi Farmaciei.

Vechea bibliografie, greoaie şi perimată

Studenţii i-au adresat ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu o scrisoare deschisă, în care i-au solicitat lămuriri cu privire la aceste zvonuri, în condiţiile în care vechea bibliografie este considerată nu doar greoaie, ci şi perimată. Ca răspuns la această solicitare, MS spune că, tot în urma consultărilor care au avut loc în ultima perioadă, a decis ca "organizarea sesiunii examenului de rezidenţiat din toamna anului 2016 să se desfăşoare, de asemenea, la nivel naţional şi pe baza unor subiecte unice. Bibliografia utilizată pentru această sesiune de examene va fi alcătuită din “Compendiul de specialităţi medico-chirurgicale”, elaborat de un colectiv multidisciplinar format din cadre didactice de la toate universităţile de medicină şi farmacie, sub coordonarea prof. Victor Stoica şi a prof. Viorel Scripcaru. În ceea ce priveşte Metodologia examenului de rezidenţiat, sesiunea 2016, ministrul a anunţat că aceasta va fi anunţată după noi consultări ale reprezentanţilor MS cu federaţiile studenţeşti de profil.

Până în toamna anului trecut, examenul de rezidenţiat s-a organizat în şase centre universitare din ţară. Deşi bibliografia concursului a fost unică în toată ţara, subiectele au fost alcătuite de comisii din cadrul fiecărui centru universitar în parte. Astfel, rezultatele obţinute au fost inevitabil subiective.

45 de absolvenţi gălăţeni de Medicină, din totalul de 58 care au susţinut în ţară examenul de rezidenţiat organizat la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, au luat punctaj de trecere. Aceştia au concurat pentru posturile vacante pe care spitalele le-au scos la concurs. Alţi 19 absolvenţi gălăţeni au fost admişi la rezidenţiat în Franţa, opt în Germania, iar patru absolvenţi au ales Marea Britanie şi Suedia pentru a profesa ca medici rezidenţi.

Citit 6036 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Martie 2016 02:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.