Galaţiul, altfel… Ce-am fost şi ce-am fi putut ajunge

Galaţiul, altfel… Ce-am fost şi ce-am fi putut ajunge
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Fac parte din prima generaţie de gălăţeni apărută după 1965, când CSG-ul a provocat “marea migraţie” dinspre sate ori dinspre regiuni mai depărtate spre oraşul de la Dunăre. Nu am, deci, vreun merit, însă nu pot să nu mă identific ca fiind “de-al locului” şi - evident! - să nu remarc ce am fost şi ce-am fi putut ajunge...

De la urbea negustorească şi în plină dezvoltare de prin anii ’20-’30 cu o populaţie de cca. 100.000 locuitori s-a ajuns, în principal pe seama CSG-ului, prin anii ’80, la o urbe cu puţin peste 300.000 cetăţeni, care mai de care mai înghesuit în blocuri tip „chibrit”, cu minimum de facilităţi, Galaţiul fiind declarat „oraş închis”. După '90, lucrurile, în loc să se îmbunătăţească - cum ar fi fost firesc!, au mers din rău în mai rău, astfel încât, la recensământul din 2011, Galaţiul a devenit reşedinţa de judeţ cu scăderea cea mai mare de populaţie din ţară.

Fără a încerca să găsesc eu vinovaţii, pot în schimb să încerc să identific cauzele, care sunt multiple:

- caracterul neomogen al structurii populaţiei, predominant muncitoresc, în dauna intelectualităţii;

- lipsa de viziune a edililor perindaţi, fără nicio excepţie!, niciunul născut/crescut aici şi deci neataşat afectiv de urbe;

- lipsa de cooperare între cele trei judeţe de la Dunărea de Jos, Galaţi, Brăila şi Tulcea;

- nefructificarea echidistanţei Galaţiului (maximum 250 km) faţă de Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Constanţa, precum şi a faptului că este oraş de frontieră şi principal port la Dunărea maritimă;

- lipsa proiectelor mari de infrastructură care să lege rapid Galaţiul de restul ţării;

- planuri urbanistice generale fanteziste, care se „văd” azi prin mulţimea clădirilor istorice în ruine, în contrast cu înflorirea comunelor Lepşa, Vânători, Şendreni etc., unde se odihnesc/trăiesc majoritatea celor care au „muncit din greu ca să ne fie nouă mai bine”;

- pierderea unor investitori grei, neînţelegându-se că bugetul local nu trebuie să se compună exclusiv din impozitele pe case/terenuri, majorate mai mereu peste media naţională!;

- promisiuni electorale neonorate, „compensate” cu studii de fezabilitate re-re-re-făcute şi deci re-re-re-plătite (şi nepuse în pratică vreodată, „din lipsă de finanţare”), oare pe ce bănuţi?...

Dacă ceva ar fi „imaginea” cea mai fidelă a cum îmi apare mie Galaţiul meu drag, aceea ar fi a clubului de fotbal Oţelul, cândva campion al României, iar azi în insolvenţă, cu toate cele 17 milioane de euro cu care a fost răsplătit de UEFA.

Chiar, "un oraş insolvent" n-ar fi fost un titlu mai inspirat...? (Sursa foto: soundcreation.ro)

Citit 2343 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Februarie 2016 13:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.