Am constatat în ultima perioadă cum, de ambele părţi ale urnei de vot, se practică cu îndârjire analiza sistemului de termoficare din Galaţi. Celor mai mulţi opinatori le găsesc justificarea interesului electoral imediat. Cu consecvenţă, inserează în atenţia publică texte de analiză care cuprind, din abundenţă, epitete şi cifre scoase din context. Coktailul este ucigaş pentru conceptul de analiză. Şi, în speţă, pentru termoficare.
Deşi, prin interesul stârnit, suntem pe drumul cel bun, mai avem până când comunitatea, utilizând societatea civilă ca resursă de documentare, va putea impune atât administraţiei, cât mai ales sieşi concluzii corecte şi complete pentru soluţionarea unei probleme date.
În comunicarea publică, de la Vladimir Ilici Lenin încoace, epitetul atrage, vrăjeşte, justifică şi captivează. În acelaşi timp, substituie cifra, numărul, suma sau diferenţa. Administraţia, ca preocupare atât pentru politicieni cât şi pentru alegători, dar mai ales pentru vectorii de opinie, se face cu cifre. Iar asta impune documentare, calcul şi verificare.
Consider că suntem la ieşirea dintr-un fel de epocă de Neanderthal. Vânători culegători. Mâncăm ce găsim. Consumăm ce găsim. Cuvântul cheie este „găsim”. Dacă nu găsim nimic, fireşte, vine extincţia. Dacă este indus subiectul termoficare, despre termoficare vorbim, cu sârguinţa unora extrem de ocupaţi nefăcând nimic. Dragilor, e mai mult decât atât.
De-a lungul timpului, termoficarea în municipiul Galaţi a suferit o decădere continuă, până în pragul colapsului. Se vede şi din cifrele publicate pe site-ul INS (Tempo Online). Numărul de gigacalorii furnizate în sistemul centralizat în Galaţi a ajuns de la 741.299 în anul 2000 până la 229.967 în anul 2014. (datele făcute publice de INS se opresc în anul 2014). Scăderea este dramatică: jumătate de milion de gigacalorii. Practic, în anul 2014, Galaţiul a consumat 31 la sută din numărul de gigacalorii aferent anului 2000. Interesul publicului pentru subiect este justificat: o ramură economică şi-a pierdut două treimi din piaţă, de unde şi frisonul bugetar, politic, public, nu neapărat în această ordine.
În lipsa unor informaţii corecte şi complete, opinatorii vor spune hei, da, era normal, pentru că şi-a montat lumea centrale, urmând un pomelnic de avantaje ale centralei termice pe gaze faţă de sistemul centralizat. Mai e şi altceva. Scăderea numărului de gigacalorii vine atât din debranşările făcute de-a lungul anilor cât şi din scăderea numărului de locuitori, care este atât de mare încât nimeni nu o vede. Galaţiul a pierdut, totuşi, 80.000 de locuitori. Asta înseamnă un mare număr de locuinţe goale (în primul rând, apartamente) şi, într-un alt mare număr de locuinţe, un număr mai mic de locatari faţă de anii 90 şi chiar 2000. Mai sunt şi alte motive, de exemplu instalarea repartitoarelor, care a permis suprimarea parţială a consumului dintr-un apartament, dar ne oprim aici.
Să zicem, deci, că scăderea consumului de gigacalorii la o treime faţă de anul 2000 vine, în proporţie covârşitoare, din numărul mare de centrale termice montate în apartamente. Lozinca indusa publicului este că toţi cei care şi-au montat centrale au făcut-o pentru confort, să aibă căldură şi apă caldă la calitate superioară faţă de sistemul centralizat, fără niciun fel de oprelişti. Să zicem că aşa este. O centrală termică pe gaze dă căldură şi apă caldă la o calitate superioară faţă de dinozaurul termiei centralizate, încapabil de vreo reformă.
Cu o condiţie: centrala termică de apartament mai trebuie şi pornită. Or, o centrală termică de apartament, atunci când funcţionează, consumă energie electrică, gaze naturale şi apă rece din reţeaua publică, pe care o încălzeşte. N-am găsit niciun fel de evidenţă a evoluţiei consumului de energie electrică în municipiul Galaţi (deşi datele ar trebui să fie publice) însă site-ul INS oferă, pentru cei interesaţi, date privind consumurile de gaze naturale şi de apă potabilă.
Analizând datele referitoare la evoluţia consumului de gaze naturale, uz casnic, în municipiul Galaţi, între anii 2000 şi 2014, mă aşteptam ca, dacă în cazul gigacaloriilor a fost un trend descrescator în mod constant în ultimii 10-12 ani, la gaze sa fie un trend invers, constant crescator, pentru că, nu-i aşa, ne-am montat centrale şi le folosim, consumând gaze naturale. Ei bine, nu e aşa. Consumul de gaze naturale fluctuează rău de tot. De la 37.000 mii mc în anul 2000, urca în 2003 la 42.000 mii mc, după care scade până la 29.000 mii mc în anul 2008, după care iarăşi urcă, treptat, până la 44.000 mii mc în anul 2014. Problema pe care o ridic este că, dacă in 2002 am avut un consum de 42.799 mii mc, după care am scăzut, ne-am întors la acelaşi nivel de consum abia în anul 2013. Asta, deşi în Galati, în cei zece ani, s-au montat peste 15.000 de centrale pe gaze. Poate peste 20.000, dacă ţinem cont că acesta este consumul de gaze naturale uz casnic şi include şi gazul consumat de centralele termice montate la case.
Păi, între 2000 şi 2014, în Galati s-au construit minim 2.000 de vile a căror suprafaţă, însumat, depăşeşte suprafaţa totală a apartamentelor dintr-un cartier întreg de blocuri. Vorbesc serios: în cei 10-15 ani s-a construit cartierul de vile din Traian Nord şi, în afară de miile de centrale termice instalate în apartamente, au mai fost puse în funcţiune multe altele şi la case. Nu se vede. Şi îmi întemeiez afirmaţia şi pe observaţia că reţeaua de gaze naturale din municipiul Galaţi a crescut de la 213 km în anul 2000 la 338 km în anul 2014, conform INS.
Prezumând că măsuratorile de la începutul anilor 2000 au fost corecte, iată o primă problema: constant, numărul de centrale pe gaz instalate în oraş a crescut, dar nu şi consumul de gaze. Mai pe româneşte, ne-am tras centrale pentru că ne era frig dar nu prea le-am pornit!
Însă o centrală termică pe gaze nu produce doar căldură, ci şi apă caldă. Pentru asta, pe lângă gaze naturale, consumă şi apă rece, din reţeaua de apa potabilă. Vă reamintesc că sistemul de termoficare a ajuns, în 2014, la 31 la sută din producţia anului 2000 şi toată lumea dezbate insistent consecinţele fenomenului. Ei bine, iată evoluţia cantităţilor de apă potabilă, uz casnic, furnizată în Galaţi între 2000 şi 2014. În 2000, au fost 39 de milioane de metri cubi. În 2014 au fost 9,8 milioane metri cubi. Scăderea e şi mai mare decât în cazul gigacaloriilor. În 2014, consumul de apă potabilă în Galaţi a ajuns la 24 la sută din consumul anului 2000! E vorba de consumul pe întreg oraşul, inclusiv la case. Ca şi în cazul gazelor naturale, prezumăm că măsurătorile de la începutul anilor 2000 au fost corecte. Între timp, din nou, depopularea oraşului şi-a spus cuvântul. Şi, cred, instalarea apometrelor pe scară largă a indus un control prin scădere a consumului. Dar, la fel ca la gaze, aici e vorba de consumul casnic. Şi-aici avem şi consumul de apă rece la case, cu grădini şi cu piscine (imaginile de satelit sunt clare).
Şi nu mă miră absolut deloc că scăderea la sfert a consumului de apă rece nu suscită interesul opiniei publice. Pentru că informaţia n-a existat în spaţiul public. Până acum. Cred însă că discuţia ar trebui să fie cel puţin la fel de intensă ca în cazul termoficării pentru că, repet: în 14 ani, deşi au fost instalate zeci de mii de centrale pe gaz ca să producă şi apă caldă folosind apă potabilă, consumul a scăzut la sfert. Poate mă repet dar, mai pe româneşte, ne-am tras centrale pentru că voiam apă caldă, dar nu prea am dat drumul la robinet.
Cu riscul de a supăra, cred că asta denotă un mare grad de ipocrizie în rândul publicului. Şi cred că asta vine din educaţia indusă în anii epocii de aur, când propaganda a lucrat pe îndelete cu instrumentul numit „realism socialist”. Nu conta ce era, important era ce se spunea că era. Mai pe româneşte, foarte mulţi oameni nu vor apă caldă. Vor doar să ştie că e apă caldă.
Să fie situaţia asta specifică Galaţiului? Păi, să comparăm. Analizând evoluţia furnizării de gigacalorii în şase municipii reşedinţă de judeţ, Galaţi, Craiova, Iaşi, Braşov, Constanţa şi Timişoara, constatăm că, peste tot, scăderea este continuă şi constantă, cu două excepţii: Braşov şi Timişoara, unde, în anul 2010 a fost o uşoară creştere după care trendul descendent a continuat. Asta înseamnă că peste tot au avut loc debranşări pentru montarea de centrale termice pe gaze. Să vedem, deci, evoluţia consumului de gaze, conform datelor publicate de INS. Se observa că, în anul 2003, în toate oraşele prinse în analiză avem o creştere a consumului. Asta înseamnă că România a traversat o iarnă grea. Însă în 2005, avem creştere a consumului de gaze naturale la Timişoara, Braşov şi Craiova, în timp ce la Iaşi e o scădere dramatică, iar la Galaţi nu creşte. Şi nu pot să cred că, dacă a fost frig la Craiova, la Galaţi n-a fost o iarnă grea. Pe urmă, comportamentul de consum gaze naturale în Galaţi e fix invers faţă de trendul în celelalte oraşe în 2007-2008. Când în Timişoara, Craiova, Iaşi şi Constanţa a crescut consumul de gaze naturale, la noi a scăzut. Deşi, la fel ca în toţi anii, în Galaţi s-au montat centrale, şi la bloc, şi la case. Anul următor, la Galaţi creşte, dar la ceilalţi scade. La fel, în anii 2012, 2013, 2014: la Galaţi, consumul de gaze creşte, semn că s-au montat centrale. Dar dacă a crescut, din acest motiv în aceşti ani, de ce nu avem creşteri, ci, dimpotrivă, avem şi scăderi în anii precedenţi? Că şi-atunci s-au montat centrale.
Iar în ceea ce înseamnă consumul de apă... să ştiţi că nu suntem chiar cei mai nespălaţi români. În cele şase municipii reşedinţă de judeţ, cu excepţia Craiovei, peste tot avem o scădere drastică a consumului de apă potabilă. Scădere chiar cu accente dramatice. La Galaţi e cea mai mare, am spus, de 24 la sută din consumul anului 2000. Procentual, piaţa de apă potabilă în sistem centralizat a scăzut mai mult şi decât termoficarea, fără ca autorităţile sau opinia publică să remarce. Cu toate astea, în evaluarea consumului de apă rece raportat la numărul de locuitori, am ales anul recensamantului, anul 2011. Lunar, fiecare gălăţean a consumat 3,79 mc apa potabilă, în vreme ce în celelalte oraşe consumurile au fost: 8,85 mc/locuitor în Craiova, 5,99 mc/locuitor în Iaşi, 3,96 mc/locuitor în Constanţa, 3,60 mc/locuitor în Timişoara şi 3,28 mc/locuitor în Braşov. Între timp însă, la Galaţi, consumul de apă rece a scăzut şi mai mult. După cifrele date de INS pentru 2014, avem 3,3 mc apă rece/locuitor/lună. Asta aşa, ca un aviz dat politicienilor amatori care proiectează o subvenţie pentru consum minim de apă rece în municipiu.
Mai departe, am comparat evoluţia consumurilor de gaze naturale şi apă rece în raport cu numărul de debranşări din sistemul centralizat. Şi am folosit şi date despre numărul apartamentelor branşate la sfârşitul fiecărui an, date furnizate de ANRSC, la Braşov, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Galaţi. Nicăieri nu există o suprapunere logică a trendurilor: în timp ce numărul apartamentelor branşate scade, consumul de gaze naturale şi de apă potabilă ar trebui să crească. Nu, aşa ceva nu se întâmplă.
La Galaţi, cel puţin, pe măsură ce numărul apartamentelor branşate scade, ca urmare a instalării de centrale, consumul de gaze ba scade, ba creşte, iar consumul de apă scade permanent. Şi, repet, pe lângă centralele instalate în apartamentele debranşate de la sistemul centralizat e obligatoriu să ţinem cont şi de centralele instalate în casele construite sau reconstruie în cartierele rezidenţiale şi nu numai. Serios, anii 2012 si 2013 sunt mari enigme. În 2012, numărul apartamentelor debranşate de la sistemul centralizat a fost de 1.800, dar consumul de gaze naturale a scăzut cu 1,58 milioane metri cubi, iar consumul de apa potabilă a scăzut cu 648.000 metri cubi. La fel, în 2013, numărul apartamentelor debranşate, conform ANRSC, a fost de 15.000 (deşi cifra e cumva ciudată, pentru că, din verificări, nu se reflectă absolut deloc în creşterea cifrei de afaceri a firmelor din Galaţi şi Brăila autorizate să instaleze centrale; din arhiva ştirilor, ar putea să fie vorba de apartamentele din asociaţiile debranşate pentru datorii); chiar şi-aşa, consumul de gaze naturale creşte cu aproape 2 milioane de metri cubi, în timp ce consumul de apă scade cu 605.000 metri cubi.
Consider că se mai impun câteva observaţii:
A) Lozinca prezentată public a „redimensionării reţelei de termoficare”. Principiul e cumva corect: a scăzut consumul, s-o facem mai mică, să ne întindem cât ne este plapuma. Dar le atrag atenţia entuziaştilor ideii că o reţea de termoficare, de apă, de energie electrică sau de gaze nu se dimensionează după numărul de consumatori existent la un moment dat, ci după numărul maxim de consumatori care ar putea exista pe durata exploatării respectivei reţele. O reabilitare (şi redimensionare) a reţelei primare trebuie să ia în calcul factori precum: costul de funcţionare a unei centrale termice pe gaze (ştie cineva dacă se vor introduce taxe şi dacă da, cam cât?) sau costul gazelor naturale (ştie cineva cam câţi ani ne ajung rezervele exploatate sau/şi cam cât vor costa gazele naturale extrase din Marea Neagră şi dacă da, cam de când?)
Însă, dacă trebuie să redimensionăm reţeaua publică de termoficare pentru că a scăzut consumul, în cazul reţelei publice de apă, ce facem? Că şi-aici a scăzut consumul. Cerem redimensionare sau nu?
Sau, iată, reţeaua de gaze naturale. Consumul a crescut (în hopuri, dar a crescut). Probabil va mai creşte. Redimensionăm reţeaua de gaze naturale din interiorul oraşului? Şi, dacă da, pe banii cui? Pentru că această reţea nu este o reţea publică.
B) Lozinca prezentată public "să ieie, dom’ne, centrale la oamenii de la bloc, să terminăm odată cu hoţii de la Carlorterm". Ar trebui ca măcar un partid să dezbată în cerc închis chestiunea. Sunt, totuşi, câteva observaţii:
1. În cel puţin o clădire de patrimoniu de pe strada Domnească trebuie să existe un document de la furnizorul de gaze în care sunt explicate problemele generate de extinderea reţelei de gaze naturale, care, repet, nu e publică; e mai dificil să investeşti bani publici acolo. Nu de alta, dar să nu fugă, iarăşi, consilierii din sală, la votul cu pricina. Dintr-un calcul al distanţelor, măsurate din satelit, e vorba de cel puţin 35 de kilometri de conducte, plus minim o staţie de regularizare a presiunii. E doar o estimare personală, minimală. Altfel, punem centrale, dar n-avem gaze.
2. Reţeaua de apă rece. Mai exact, capilarele de cartier. Şi mai exact, reţelele din blocuri. Pot duce un consum simultan de apă caldă şi apă rece pe nişte conducte dimensionate doar pentru un consum de apă rece? E o întrebare. Răspunsul poate să fie da sau nu, sau cu nuanţe.
3. Capacitatea populaţiei de a suporta preţul gazelor. Mă gândesc că în spaţiul public există informaţii despre asociaţii de proprietari debranşate pentru datorii atât la căldură, cât şi la apă rece. Nimeni nu ştie, însă, dacă şi, dacă da, câţi au fost debranşaţi de la gaze din cauza datoriilor. Sau de la electricitate.
4. Datoriile deja existente la întreţinere. Ştim cât trebuie să plătească Electrocentrale la Romgaz, cât trebuie să recupereze lichidatorul Apaterm de la asociaţii şi cât are de încasat Apă Canal de la asociaţiile cu datorii pentru apă rece. Nimeni nu ştie cât au de încasat asociaţiile de la locatari. Sau, dacă ştie, nu spune. Serios, poate n-aş fi de acord ca din bani publici să fie montate centrale unora care au datorii la întreţinere de zeci sau sute de milioane. Sau la taxele şi impozitele locale. La fel, alţi participanţi la dezbatere ar putea să nu fie de acord cu lăsarea în frig a unor oameni mai mult sau mai puţin necăjiţi.
5. Costul unei astfel de operaţiuni include nu doar lucrarea de gaze şi centrală termică, ci şi caloriferele noi. Pentru că dacă Primăria dă bani pentru o centrală care este folosită pe caloriferele vechi, nu doar că aruncă banii pe fereastră, pentru că aceasta se va defecta rapid, dar mai ales va lăsa beneficiarul în frig.
6. Ce facem cu cei care (şi sunt mii, poate peste zeci de mii) care şi-au instalat centrale acum mai mult de zece ani. Sunt uzate şi fizic, sunt şi depăşite tehnologic. Îi lăsăm aşa sau le dăm şi lor centrale noi? Nu de altceva, dar, prin închiderea sistemului de termoficare, cineva cu o centrală veche, ieşită din orice garanţie sau defectă, ar rămâne fără opţiunea de a se rebranşa.
Şi mai sunt câteva puncte, dar să lăsam activul de partid să le priceapă măcar pe astea.
C) Lozinca „Apa Canal nu are concurenţă”. Eu cred că are. Orice furnizor de apă potabilă din ţară are un competitor direct. Două treimi din suprafaţa oraşului Galaţi e ocupată de case la curte. Mai nou, de vile la curte. Situaţia se repetă în coordonate similiare şi în oraşele analizate mai sus, cu mari scăderi ale consumului de apă potabilă. Eu cred că este vorba despre cei care sapă puţuri. Şi recomand primăriei să facă (măcar) o evaluarea a unei proceduri de recensământ a puţurilor. Nu de alta, dar pânza freatică de la noi are suficiente probleme şi fără asta.
D) Lozinca „dacă eu am centrală, nu vreau ca din taxele şi impozitele plătite de mine să fie subvenţionată termoficarea”. Să zicem că e un principiu uşor de înţeles: dacă nu folosesc, nu particip la cheltuială. În cazul ăsta, dragi adepţi, vă invit să aveţi aceeaşi abordare şi în cazul transportului în comun. Mii de gălăţeni circulă cu maşinile personale. Din taxele lor sunt suportate subvenţiile la transportul în comun. Mai mult, principiul e principiu şi trebuie să fie valabil peste tot: dacă eu nu am copii, nu vreau ca din taxele şi impozitele plătite de mine să fie plătite salariile profesorilor care vă educă copii sau ale medicilor care vi-i îngrijesc. Sau: primăria plăteşte nişte bani (destul de mulţi) pentru reabilitarea străzii Traian. Eu locuiesc în cartierul Dunarea, probabil circul pe strada Traian cam o dată la doi ani. Pot să trăiesc şi fără să trec pe acolo. Asfaltările unei străzi să le plătească doar cei care locuiesc pe respectiva stradă sau circulă pe acolo. Şi aşa mai departe.
În încheiere, fac precizarea ca datele INS analizate în acest material nu cuprind şi consumurile aferente anului 2015. Cei de la INS au afirmat că updatarea va fi făcută undeva în toamna acestui an. Îi provoc deci, pe furnizorii de gigacalorii, de apă potabilă şi de gaze naturale la un exerciţiu de transparenţă. Pot da aceste informatii şi acum. Odată cu explicaţii privind fluctuaţiile în consum semnalate, fireşte.
Problema este că nu pot fi decât trei răspunsuri: în 2015 am avut consumuri la fel, mai mici sau mai mari. Dacă e la fel sau mai mic, se susţine tot ceea ce am scris mai sus. Dacă însă, ca urmare a închiderii CET în 2015 timp de câteva luni, consumul de gaze naturale şi de apă rece (şi electricitate, în cazul boilerelor) a crescut spectaculos, brusc şi deodată, va trebui făcută comparaţia cu anii din urmă. De ce, după închiderea CET a crescut consumul de gaze, pentru că oamenii şi-au montat centrale, dar atunci când CET funcţiona consumul de gaze ba creştea, ba scădea, chiar dacă şi atunci se montau centrale? La fel şi la apă. Pentru că disproporţionalitatea va impune discuţiei un caracter penal: hei, nu cumva o parte dintre gălăţeni şi-au folosit centralele şi boilerele doar atunci când n-au mai avut de unde să mai fure agent termic?
