BRÂNZA EXPIRATĂ găsită la Galaţi NU a ajuns la VÂNZARE. Numele firmei este încă SECRET

BRÂNZA EXPIRATĂ găsită la Galaţi NU a ajuns la VÂNZARE. Numele firmei este încă SECRET
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Firma în depozitul căreia a fost găsită brânza expirată are afaceri şi în judeţul Bacău * "Nu trebuie să încălcăm drepturile nimănui, însă nici nu trebuie să ascundem adevărul sub preş", spune Marian Filimon, preşedintele Patronatului IMM-urilor


Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi nu a făcut încă public numele firmei în depozitul căreia au fost găsite, săptămâna trecută, cele 5,7 tone de brânză expirată. Explicaţia instituţiei este că nu poate divulga încă numele societăţii comerciale respective, atât timp cât în sistemul rapid de alertă funcţional în Uniunea Europeană, sistem care a fost aplicat în acest caz, denumirea societăţii nu face parte dintre informaţiile de interes public.

Unele detalii relevante au ieşit totuşi la suprafaţă. Mai întâi, pe lângă cele 5,7 tone de brânză care au fost luate pentru a fi distruse, restul de 47.878 de kg rămase în depozit au fost puse sub sechestru, neajungând astfel la vânzare. Cu toate acestea, autorităţile nu pot spune dacă în respectivul depozit au mai existat şi alte loturi de brânză expirată, care să fi fost trimise către prelucrare înainte ca acţiunea de verificare să fi avut loc.

"Brânza expirată era pusă separat în depozit"

"Brânza care s-a găsit în laboratorul alimentar era un produs lactat semifabricat destinat unei procesări ulterioare. Nu era etichetat şi ambalat pentru a fi scos la vânzare. În momentul controlului, brânza expirată era pusă separat în depozit faţă de brânza aflată în termen de valabilitate, iar agentul economic ne-a spus că respectiva cantitate urma să fie trimisă către incinerare. În mod normal, însă, produsul expirat nu ar fi trebuit să fie depozitat în respectivul loc. De aceea a fost sancţionat contravenţional la momentul respectiv. Ulterior, am verificat toate produsele semifabricate din depozit şi am descoperit că unele nu aveau etichetă sau aveau eticheta căzută. De aceea, am impus sechestrul. Mai mult, am contactat şi DSVSA din judeţul în care agentul economic are unitatea de procesare, pentru a verifica dacă datele din loturile pe care le-am găsit sunt corespunzătoare", a precizat dr. Maricica Chiriac, directorul DSVSA Galaţi.

"E ceva rău mirositor la mijloc"

Potrivit sursei citate, firma în cauză deţine o unitate de procesare în judeţul Bacău, în vreme ce depozitul este situat în judeţul Galaţi. O altă informaţie este că firma a beneficiat de investiţii făcute cu fonduri europene.

Problema a fost dezbătută pe larg în cadrul Comisiei de Dialog Social desfăşurată ieri la Prefectura Galaţi. "Agentul economic respectiv nu face parte din rândul IMM-urilor (întreprinderilor mici şi mijlocii - n.r.) gălăţene. Cu toate acestea, suntem îngrijoraţi că o astfel de situaţie a putut avea loc şi nu înţelegem de ce numele operatorului economic nu poate fi făcut public. Nu trebuie să încălcăm drepturile legale ale nimănui, însă nici nu trebuie să ascundem adevărul sub preş. E ceva rău mirositor la mijloc", a spus Marian Filimon, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi.

DEMERS pentru informarea populaţiei: ”VIAȚA LIBERĂ” CERE PUBLIC instituţiilor abilitate să spună ce MAGAZIN deţinea tonele de BRÂNZĂ EXPIRATĂ

În foto, Maricica Chiriac și Marian Filimon

Citit 3287 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Aprilie 2016 19:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.