Foarte puţine cereri depuse. Nu e nevoie de TICHETE DE GRĂDINIȚĂ?

Foarte puţine cereri depuse. Nu e nevoie de TICHETE DE GRĂDINIȚĂ?
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aşa s-ar putea crede, dacă avem în vedere că doar 30 de cereri pentru tichete de grădiniţă au fost depuse la Primăria municipiului Galaţi, în termenul prevăzut de lege.

Conform estimărilor, ar fi trebuit să se înregistreze circa 700 de solicitări, beneficiarii eligibili fiind cei care primesc venit minim garantat sau alocaţie de susţinere a familiei. O explicaţie pentru numărul foarte mic de cereri depuse este aceea că beneficiarii eligibili pe criterii de venit nu îşi duc copiii la grădiniţă, deci nu îndeplinesc a doua condiţie obligatorie. Cele 30 de dosare depuse vor fi analizate şi validate până pe 15 mai, dată după care vor fi achiziţionate şi distribuite tichetele către beneficiari.

Valoarea tichetului social pentru grădiniţă este de 50 lei pe lună. Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt destinate exclusiv pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte/încălţăminte şi/sau rechizite. Potenţialii beneficiari ai tichetelor mai pot depune solicitări pentru acest drept în septembrie 2016, după începerea anului şcolar 2016/2017, cu condiţia să facă dovada înscrierii minorilor în învăţământul preşcolar.

Citit 1338 ori Ultima modificare Joi, 05 Mai 2016 22:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.