Povestea de pe Ana Ipătescu se repetă. MODERNIZAREA STRĂZII Pictor Isser, abandonată de constructor
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

Povestea de pe Ana Ipătescu se repetă. MODERNIZAREA STRĂZII Pictor Isser, abandonată de constructor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Şantier abandonat, pe care au crescut bălării, aşa arată strada Pictor Isser, care, la acest moment, ar trebui să fie modernizată. Din păcate, lucrările nu s-au finalizat ci, mai grav, au fost abandonate.

„Pe strada Pictor Isser contractorul, cel care a câştigat licitaţia (SC Romlotus Instalaţii n.r.), a denunţat unilateral contractul, nemaiputând să-l ducă la bun sfârşit lucrarea. Au avut nişte imputaţii de întârziere de la momentul stabilirii etapelor pe care ar trebui să le parcurgă şi până la momentul denunţării. Au mai fost şi alte situaţii de acest fel cum s-a întâmplat cu Ana Ipătescu, stradă care a stat o perioadă extrem de lungă în tot mandatul trecut, tocmai pentru să societatea a intrat în capacitate de plată şi a trebuit reluată licitaţia. Urmează ca şi noi să scoatem restul de proiect la licitaţie, mai puţin bucata executată”, a explicat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Prin urmare, e greu de spus dacă finele anului nu-i va prinde pe locatarii străzii tot într-un şantier abandonat.

Citit 2420 ori Ultima modificare Luni, 01 August 2016 02:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.