CASA VERDE PLUS, un ajutor pentru mii de români

CASA VERDE PLUS, un ajutor pentru mii de români
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Aproximativ 10.000 de români pot beneficia de subvenţii pentru înlocuirea sistemelor de încălzire, dar şi pentru construirea de case noi, ecologice, potrivit unei declaraţii a ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca-Palmer. "În acest mandat, am vrut să punem în România nişte măsuri concrete prin care să stimulăm o tranziţie către economia verde. Ori economia verde înseamnă că avem mediul în centrul creşterii economice. Programul "Casa Verde Plus" atinge un domeniu important, pentru că materialele de construcţii au, în general, o amprentă de carbon mare. O casă ecologică este mult mai ieftină", a spus Cristiana Paşca-Palmer.

Buget de aproape 200 de milioane

Din declaraţiile făcute de ministrul Mediului în ultima perioadă, reiese că subvenţia totală oferită de stat pentru acest program, "Casa Verde Plus", este de 198 de milioane de lei, dintre care 93 de milioane se vor îndrepta către programul clasic, de înlocuire a sistemelor de încălzire, în timp ce 45 de milioane de lei vor merge spre construcţia de noi locuinţe ecologice.

Discuţii pentru blocuri "verzi"

Speranţe primesc şi cei care locuiesc în clădiri de apartamente, dat fiind faptul că până acum nu au avut nicio şansă de a accesa acest program. "Pentru persoanele fizice, banii alocaţi prin program ar putea ajunge pentru circa 10.000 de persoane. O persoană fizică poate primi o finanţare de 6.000 de lei pentru achiziţia unor panouri solare care să asigure apa caldă menajeră, adică sută la sută din costuri. În cazul achiziţiei unei pompe de căldură, finanţarea ajunge la 8.000 de lei, adică 70-80 la sută din costurile totale. Asociaţiile de locatari nu vor putea, încă, să acceseze acest program pentru că este o interpretare juridică din cauza căreia nu o pot face. Lucrăm şi la aceasta", a precizat ministrul Mediului.

Un beneficiar persoană fizică poate primi maximum 40.000 de lei prin acest program, sumă care poate acoperi integral izolarea cu materiale ecologice a unei case cu o amprentă la sol de 90 de metri pătraţi (materiale şi manoperă). Persoanele juridice, pentru clădirile de interes public, pot primi până la 500.000 de lei.

Potrivit datelor existente şi pe site-ul Administraţiei pentru Fondul de Mediu, înscrierea în program este facilă, doritorii trebuind doar să se înscrie la Agenţia pentru Mediu din localitatea din care fac parte şi să întocmească un dosar pe baza informaţiilor furnizate de la agenţie.

Citit 1845 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2016 19:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.