a scrie pe zăpadă că iubirea
duce astfel cuvintele la cer
şi le îngroapă pentru totdeauna
unde începe veşnic doi/pi/er
şi raza stă în scutece curate
în primul zero templu şi pelin
întinde mânuri dincoace şi cere
întâiul strop din laptele divin
a scrie pe cărare cum regretul
de a fi fost nemernic e păcat
şi nu mai sunt iertări şi mântuire
când paşii către mine s-au uscat
iar fluturii pe care i-am găsit
la o fereastră cu pervazul strâmb
abia îmi mai încap în buzunare
printre silabe mov şi flori de câmp
a scrie despre sud la întâmplare
a ca şi cum n-ar fi un pic de nord
unde să verşi o biată călimară
cu primăvara şi stiloul mort
unde un sfinx în faşă dă târcoale
stelei polare care a murit
dare n-o îngroapă nimeni niciodată
căci nimeni n-o termină de citit
a scrie din senin că aşteptarea
încetineşte sângele-n cocori
şi patinează clipele-n oglindă
cum se târăsc silabele-n scrisori
şi ce vitez-o fi având iubirea
dacă-i târziu şi încă n-a venit
începe toamna parcă ar începe
un risc ştiut un glonte rătăcit
