Elevii de la CNCN, mesageri ai ecologizării
Foto: Foto: Marius Prisecariu

Elevii de la CNCN, mesageri ai ecologizării
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Elevii clasei a IX-a C, profil Ştiinţele naturii, de la Colegiul Naţional "Costache Negri" s-au aflat la sfârşitul săptămânii trecute în Parcul şahiştilor din Ţiglina I, pentru a strânge resturile şi gunoaiele aruncate de cetăţeni aiurea pe stradă. Au avut ceva de lucru, dar nu s-au lăsat descurajaţi. Mai mult decât atât, elevii îşi propun să rupă din timpul lor o oră-două şi în alte sâmbete, pentru a repeta acţiunea de voluntariat, sperând că vor deveni exemplu şi pentru alţii, care să facă la  fel, dar şi pentru amatorii de aruncat mizeria la întâmplare, care, speră ei, vor renunţa la asemenea acte care denotă lipsa unei educaţii corespunzătoare.

"Ideea a venit din partea lor, a elevilor. Tinerii vor să nu ne rezumăm doar la vorbe, ci să trecem şi la fapte. Vrem să facem şi curăţenie, dar să încercăm să conştientizăm şi populaţia ca să nu mai arunce astfel de resturi. Ei sunt elevi la profilul Ştiinţele naturii şi am considerat că o asemenea acţiune de voluntariat, dacă vine din partea lor, nu poate fi decât benefică, pentru că-i va învăţa să devină oameni activi şi cu convingeri formate pentru protejarea mediului înconjurător. Vrem, prin exemplul lor, să-i mobilizăm şi pe gălăţeni, să-i determinăm să nu mai arunce gunoiul pe unde apucă. Vom repeta activităţile de curăţare şi în alte zone, ca să le fim exemplu. Următoarea zonă o vom stabili împreună cu elevii. Sâmbăta trecută, am făcut în Ţiglina, pe prelungirea străzii Coşbuc, acum am venit în Parcul şahiştilor. Vom vedea unde vom mai merge. Sperăm  să avem succes în convingerea oamenilor, care au, de regulă, reacţii împărţite. Unii au fost impresionaţi, în timp ce alţii ne-au privit cu dispreţ. Dar continuăm", ne-a declarat profesorul de matematică şi dirigintele clasei, Gheorghe Huţanu.

Citit 2362 ori Ultima modificare Marți, 29 Noiembrie 2016 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.