Să-l ajutăm pe Patrick să trăiască!

Să-l ajutăm pe Patrick să trăiască!
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Anul acesta, Cristi Onofrei începe seria evenimentelor sportive cu scop caritabil cu o poveste tulburătoare. Evenimentul se va desfăşura pe 19 februarie, de la ora 10,00, în Grădina Publică.

Nimeni nu ne poate da prea multe garanţii, atunci când suntem diagnosticaţi cu o boală necruţătoare, ce ne schimbă viaţa complet, în doar câteva secunde.

Un băieţel de 11 ani, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută. Patrick Garabajiu este din Republica Moldova, mai exact din satul Cepeleuţi, raionul Edineţ. Băieţelul a fost dus de urgenţă la un spital din Chişinău, chiar la începutul anului, unde medicii i-au spus că suferă de o simplă viroză. Pentru că starea lui Patrick se agrava de la o zi la alta, doctorii au făcut mai multe investigaţii şi au constatat că băieţelul suferă de o boală cumplită, care a pus stăpânire pe 90 la sută din corpul deja slăbit al băieţelului.

Medicii din Republica Moldova au fost rezervaţi în privinţa şanselor lui Patrick şi de aceea familia băieţelului a hotărât să îl interneze la un spital din Istanbul, la Medical Center Park. I s-a recomandat o lună de chimioterapie (procedură deja începută), pentru ca, mai apoi, să poată face un transplant de celule stem. Costul tratamentului se ridică la 124.000 de euro, o sumă imposibil de obţinut de către părinţii băieţelului.

“Sunt Patrick Garabajiu, am 11 ani, sunt clasa a IV-a şi sunt foarte iubit de părinţii mei şi de sora mai mare. Fac sport zilnic, am rezultate foarte bune la învăţătură şi îmi doresc ca, într-o bună zi, să devin arhitect şi să proiectez clădiri care vor rămâne în istorie. Vreau să mă întorc la şcoală, vreau să fac lucruri minunate cu viaţa mea, vreau să ajut şi eu alţi oameni. Nu vreau să mor, vreau să trăiesc şi să îmi fac familia fericită. Vă rog din suflet ajutaţi-mă să trăiesc!”ne transmite Patrick, printr-un mesaj emoţionant. Cei care doresc să ajute pot dona orice sumă în conturile: 

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL

Toate conturile sunt deschise pe numele Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Citit 8101 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2017 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.