Dacă sunteţi un iubitor al mersului pe bicicletă, probabil v-aţi imaginat, nu o dată, cum ar fi să ajungeţi, zilnic, la serviciu, folosind acest mijloc de transport. Desigur, acesta este un vis frumos, căci Galaţiul nu e un loc pentru biciclişti: nu există piste amenajate în adevăratul sens al cuvântului şi nici parcări speciale pentru vehicule cu două roţi. O cursă cu bicicleta prin oraş este o adevărată aventură: marcajele nu au continuitate dintr-un cartier în altul, iar pista e folosită de oricine, de la proprietarii de patrupede, până la bunici cu cărucioare de cumpărături, ba chiar şi acoperită de maşini parcate neregulamentar.
Ne-ar prinde bine un exemplu
50 de ani le-au trebuit danezilor să implementeze un stil de viaţă sănătos, însă acum, în Copenhaga, numărul bicicletelor şi al mopedelor îl depăşeşte pe cel al maşinilor personale. În Europa, capitala mondială a bicicliştilor este Groningen, un oraş universitar din nordul Olandei, unde 57 la sută din transport se face numai pe două roţi, maşinile fiind interzise în centrul oraşului. 16 ani le-a luat autorităţilor locale să îi convingă pe olandezi că mişcarea face bine şi că astfel poluarea tinde către zero. Au început prin a spori, an de an, numărul şi lungimea liniilor pentru biciclete.
Mai greu cu schimbarea mentalităţii
La noi, cei care s-au gândit că ar putea ajunge mai repede cu bicicleta la serviciu, îşi pun viaţa în pericol: pistele pentru biciclişti - acolo unde există - sunt prea înguste şi fără continuitate, în plus, nu există rampe de coborâre, din loc în loc, astfel că traversările pot fi, cu adevărat, solicitante. Poţi face mişcare pe două roţi în Galaţi, dar numai în weekend, în Grădină Publică sau în Parcul Rizer, există piste amenajate pe Faleza şi, mai nou, şi în Micro 19. Ba cred că, în schimbul buletinului, gălăţenii puteau închiria, în urmă cu ceva ani, biciclete, pentru a se plimba pe Faleza inferioară.
Dar iniţiativele pentru un trafic mai curat se opresc aici. Nu sunt campanii de încurajare a ciclismului nici în şcoli, nici în cabinetele medicilor de familie. Gălăţenii nu ştiu cum să îşi ia o maşină mai repede, chiar şi la mâna a doua, iar efectele acestui tip de gândire se văd deja în trafic şi la locurile de parcare. Ca să ajungem ca orice ţară nordică, ne trebuie timp, bani, facilităţi, o campanie publicitară foarte bună şi, în primă fază, chiar un sistem de închiriere de biciclete pus la dispoziţie de municipalitate. Plus încă 20 de ani, timp în care să lucrăm la mentalitatea gălăţenilor.
