Cum trebuie să reacţioneze părinţii la plânsul bebeluşului

Cum trebuie să reacţioneze părinţii la plânsul bebeluşului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cercetătorii au studiat importanţa reacţiei părinţilor la plânsul bebeluşilor. Conform rezultatelor, emoţia, atingerile şi îmbrăţişările contribuie semnificativ la crearea abilităţilor necesare dezvoltării copiilor.

Deseori, părinţii sunt certaţi de rude şi prieteni atunci când au tendinţa să-şi ia în braţe bebeluşul ori de câte ori acesta plânge, pe motiv că îl vor răsfăţa prea tare. Ei bine, cercetătorii sunt de părere că acest gest îl va ajuta pe copil să crească mai sănătos, mai puţin deprimat, empatic şi productiv, scrie news.com. 

Garcia Narvaez, profesor în cadrul departamentului de Psihologie al Universităţii Notre Dame din Indiana, SUA, este de părere că prin tandreţe şi emoţie adulţii contribuie la dezvoltarea benefică a celor mici. 

„Ceea ce fac părinţii în primele luni de viaţă ale copilului afectează modul în care creierul se dezvoltă şi funcţionează tot restul vieţii lor, aşa că emoţia, atingerile şi îmbrăţişările sunt extrem de benefice copiilor. Se poate observa că, la maturitate, micuţii care nu au primit suficientă dragoste tind să fie mai stresaţi şi să-şi controleze cu greu emoţiile negative“, explică specialistul. 

Prestigiosul jurnal medical „Applied Developmental Science“ a publicat un studiu efectuat pe mai bine de 600 de adulţi, conform căruia copiii care au beneficiat de îmbrăţişarea părinţilor au devenit adulţi mai echilibraţi, nu au avut probleme de anxietate sau sănătate mintală. O copilărie pozitivă, plină de afecţiune şi atenţie din partea părinţilor, asigură viitorilor adulţi abilităţile necesare de adaptare. Cercetătorii sugerează că dragostea şi afecţiunea arătate unui copil care plânge sunt critice în procesul de dezvoltare, gestul fiind baza unei relaţii puternice.

Citit 1792 ori Ultima modificare Vineri, 17 Martie 2017 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.