Unul dintre cei mai cunoscuţi călugări din istoria creştinismului, Ioan Scărarul este autorul cărţii "Scara dumnezeiescului urcuş". Cartea, inclusă, la noi, în volumul IX din Filocalia românească, este una dintre cele mai cunoscute titluri din teologia ortodoxă şi una pe care preoţii s-au bazat, de-a lungul vremii, pentru a le explica oamenilor principiile vieţii plăcute lui Dumnezeu.
Ioan Scărarul a trăit în secolele VI-VII, iar cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în mânăstrire, pe muntele Sinai. S-a călugărit de foarte tânăr, la doar 16 ani, vârstă la care era déjà un om învăţat, după standardele vremii. Istoricii şi teologii care studiază acele vremuri susţin că accesul la educaţie ar fi un indiciu suficient pentru a putea considera că provenea dintr-o familie înstărită. Trebuie să fi trăit, în mânăstire, o viaţă exemplară, ajungând să fie cunoscut ca Ioan Scolasticul, datorită cunoştinţelor sale, şi ca Ioan Sinaitul, în funcţie de locul în care a slujit. După 19 ani, cât i-a fost discipol Cuviosului Martirie, Ioan s-a retras într-un loc izolat, la Thola, şi a trăit acolo vreme de 40 de ani. Spre finele vieţii, călugării din mânăstire Rait l-au rugat să accepte să-i îndrume. Pe durata acestei munci de mentorat a scris Ioan cartea numită “Scara dumnezeiescului urcuş”, care i-a adus şi numele de “scărarul”.
Cartea a fost folosită, vreme de secole, mai degrabă de călugări. De altfel, aceştia încă o mai folosesc, mai ales în perioada pe care o traversăm şi noi acum, adică cea a Postului Mare.
“Scara dumnezeiescului urcuş” are 30 de capitole, fiecare tratând un păcat sau o viurture. Puteţi citi despre: lepădarea de lume, neîmpătimire, adică neîntristare, înstrăinare, ascultare, pocăinţă, amintirea de moarte, bucuria plânsului, nemâniere şi blândeţe, ţinerea de minte a răului, despre grăirea de rău, limbuţie şi tăcere, minciună trândăvie, preaiubitul şi vicleanul stăpân care este stomacul, puritate şi înfrânare, iubirea de arginţi, somn şi rugăciune, privegherea trupească şi duhovnicească, nebărbăteasca temere, slava deşartă, mândrie şi blasfemie, minunata smerenie, deosebirea gândurilor (discernământul) etc.
La noi, există două variante mai cunoscute ale “Scării”. Mai întâi, cea a Părintelui Dumitru Stăniloae, în volumul IX din Filocalia (ed. I IBM, Bucureşti, 1980; ed. II Humanitas, Bucureşti, 2002). Apoi, cea a Înaltpresfinţitului Nicolae (Corneanu) al Banatului, cu titlul Scara raiului, apărută la editura Amarcord, Timişoara, 1997 şi reeditată ulterior.
