Scădere drastică a lucrărilor din construcții

Miercuri, 20 Martie 2024 17:10 | Publicat în ECONOMIE
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 77 la sută în luna ianuarie a acestui an, faţă de luna precedentă, şi cu 14,7 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit INS. Scăderea consemnată în ianuarie 2024 faţă de decembrie 2023 a fost generată de lucrările de construcţii noi şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-77 la sută fiecare) şi de lucrările de reparaţii capitale (-76,7 la sută). Pe obiecte de construcŠ...
O echipă de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați a efectuat un control la două șantiere de construcții importante de pe strada Domnească, informează instituția gălățeană. Comisarii au constatat că rădăcinile unor copaci au fost afectate în timpul lucrărilor de construcție și că desfășurarea lucrărilor nu a respectat normele legale privind protecția spațiilor verzi și a mediului înconjurător. „Au fost stabilite măsuri cu ...
Propunerea organizației AUR Galați pentru funcția de primar al municipiului este Constantin Cojocaru, cunoscut antreprenor în construcții, fondator al unei companii ce activează în sectorul imobiliar. Urmează ca forurile superioare ale partidului să valideze această candidatură, o procedură aplicată pentru toate candidaturile din țară. Cunoscut în mediul online pentru crearea unuia dintre cele mai active grupuri de pe Facebook, "Galați: sesizările cetățenilor!", Constantin Co ...

Instruire cu angajatorii gălățeni din construcții

Miercuri, 06 Martie 2024 12:40 | Publicat în ECONOMIE
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a organizat, la sfârșitul lunii februarie, la sediul instituției, o instruire cu angajatorii care fac parte din grupul-țintă al campaniei naționale de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor (cod CAEN 41, 42 și 43), precum și reprezentanți ai serviciilor externe de prevenire și protecție abilitate.Această acțiune a făcut parte din prima ...
Volumul lucrărilor în construcţii a crescut cu 14,2 la sută în 2023, ca serie brută, comparativ cu rezultatele din 2022, conform Institutului Naţional de Statistică (INS)Pe elemente de structură au fost raportate creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+19,7 la sută), lucrările de construcţii noi (+16,5 la sută), la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+6 la sută). Totodată, pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+3 ...

Majorare a volumului lucrărilor de construcții

Joi, 18 Ianuarie 2024 18:37 | Publicat în ECONOMIE
Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 12,5 la sută, ca serie brută, în primele 11 luni din 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).Pe elemente de structură, s-au consemnat creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+18,9 la sută), lucrările de construcţii noi (+13,2 la sută) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,9 la sută). Totodată, pe obiecte de construcţi ...
Campania de verificare a modului de respectare a cerinÈ›elor minime de securitate È™i sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcÈ›iilor (CAEN: 41,42,42), derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) GalaÈ›i în perioada februarie – noiembrie 2023, a ajuns la final. Rezultatele ar trebui să dea de gândit, în condiÈ›iile în care au fost depistate nereguli la peste jumătate dintre firmele controlate. Astfel, inspectorii de muncă au controlat 105 angajatori care desfÄ ...

România construiește noi pușcării

Luni, 23 Octombrie 2023 20:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În România sunt peste 23.500 de deținuți, din care 8.500 muncesc sau urmează cursuri școlare, a spus, luni, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, notează agenţia Mediafax. Ministrul susține că doar pentru anul acesta sunt planificate aproape 1.300 de locuri noi de detenție. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a spus că în prezent există 23.555 de deținuți, din care 6.000 muncesc și 2.500 urmează cursuri școlare. "În 2012, rata de recidivă era de 45,78%, iar în martie 2023 ...

Creștere a lucrărilor din construcții

Joi, 19 Octombrie 2023 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în perioada 1 ianuarie -31 august 2023, faţă de perioada asemănătoare din 2022, ca serie brută, cu 13,2 la sută, a anunțat INS. Pe elemente de structură, în perioada menţionată, ca serie brută, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+27,5 la sută), lucrările de construcţii noi (+12,8 la sută) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+9,3 la sută). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşt ...

Extindere a lucrărilor de construcții

Luni, 25 Septembrie 2023 12:03 | Publicat în ECONOMIE
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 12,4 la sută în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+33,5 la sută), lucrările de construcţii noi (+10,5 la sută) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,4 la sută). ...
Pagina 1 din 2