Toţi marii campionii crescuţi de sportul gălăţean în ultimii ani au ajuns să reprezinte grupări din alte oraşe * Trataţi de autorităţi şi deseori chiar de unii conducători de club cu nepăsare totală, medaliaţii de la campionate mondiale şi europene au fost nevoiţi să plece spre alte zări, acolo unde performanţa este apreciată şi le sunt asigurate condiţii decente.
În 2000, când Viorica Susanu lua aurul olimpic la canotaj, a fost nevoie de o campanie intensă a presei locale pentru ca autorităţile să afle că este vorba de un sportiv gălăţean de excepţie. A urmat o recompensă de formă, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare. Festivism ieftin, de ochii lumii, atât de mult le păsa încât nici măcar nu s-au sinchisit să afle despre ce disciplină sportivă era vorba. I-au trecut pe diplomă kaiac-canoe, în loc de canotaj! Au trecut 11 ani de atunci, dar indiferenţa, dusă până la nivelul în care campionii au simţit că sportul e tratat cu dispreţ, a rămas la fel de actuală. Acelaşi festivism cu „Cetăţean de Onoare”, rareori un apartament, nimic mai mult. Condiţiile de antrenament au devenit chiar mai mizere decât atunci iar de salarii care să le asigure viitorul au putut avea parte oriunde în alte locuri, numai în Galaţi nu!
Trei la Dinamo, unul la Constanţa
Gimnasta Ana Porgras, campioană mondială anul trecut, a fost crescută la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) şi la Liceul cu Program Sportiv, dar acum reprezintă Farul Constanţa, unde s-a transferat pentru că acolo i se oferea incomparabil mai mult.
Halterofilul Valeriu Calancea s-a lansat la CSM Dunărea, unde a fost legitimat vreme de zece ani. Campion mondial în 2003, an în care a fost desemnat cel mai bun sportiv român, reprezintă acum clubul Dinamo Bucureşti pentru o situaţie financiară mai sigură.
Canoiştii Victor Mihalachi şi Gabriel Gheoca, crescuţi pe apele lacului Cătuşa, au adus medalii de la ultimele două ediţii a campionatelor mondiale tot în palmersul celor de la Dinamo. Cazul lor este cel mai elocvent pentru felul în care Galaţiul şi-a gonit valorile. Au fost formaţi la CSŞ, iar la terminarea junioratului antrenorii i-au propus celor de CSM Dunărea pentru transfer.
„Acolo au fost refuzaţi, cei de la Dunărea voiau să le garantez că vor ajunge să facă mari performanţe. N-au avut încredere în ei, aşa că au fost luaţi de Dinamo. Nu zic că a fost rău pentru ei, aici nu ar fi avut niciodată condiţiile de acolo, dar este păcat pentru Galaţi”, a spus Adrian Maftei, antrenorul care i-a descoperit pe Mihalachi şi Ghioca.
Mai bine în micuţul oraş Oneşti!
Calancea nu este singurul halterofil pierdut de sportul gălăţean. Elena Andrieş are în palmares trei medalii de aur la „europenele” juniorilor mari (20 de ani), deşi are doar 17 ani, plus un aur şi două medalii de argint la „mondialele” juniorilor II (17 ani). Nouă titluri de campioană naţională în acest an (juniori II, juniori I, tineret) şi urmează concursul seniorilor. În acest moment reuşeşte performanţe care o situează printre cele mai bune zece senioare din lume, deşi mai are şase ani până la vârsta senioratului, fiind una din marile speranţe pentru o medalie la Jocurile Olimpice din 2016, dacă nu chiar la cele de anul viitor.
„Am avut campioană la volei şi s-a desfiinţat”
Colega sa de la lotul naţional de juniori, Andreea Marcovici, are în cartea de vizită trei titluri de campioană europeană la junioare II. Ambele sportive au fost descoperite la CSM Dunărea de antrenorii Mihai Nicolae şi Costel Dimofte, iar ulterior au avut dublă legitimare, reprezentând şi LPS Galaţi, dar au fost transferate la CSM Oneşti.
„La Dunărea se întârzia acordarea primelor, plus că nu li s-au oferit contracte pe măsura valorii lor, astfel că în cele din urmă au acceptat oferta de la Oneşti. Performanţa nu este apreciată în Galaţi, o demonstrează cel mai clar exemplul relativ recent al echipei de volei, ani la rând campioană naţională care s-a desfiinţat din lipsă de sprijin. Vorbim de echipă de Champions League!”, ne-a declarat Mihai Nicolae, care continuă să le pregătească pe cele două sportive în cadrul lotului naţional de junioare.
