Uniţi pentru Oţelul! Fanii din Peluza Nord intenţionează să se alăture celor din tribuna a doua

Uniţi pentru Oţelul! Fanii din Peluza Nord intenţionează să se alăture celor din tribuna a doua
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În momente în care se pune chiar problema existenţei echipei de fotbal Oţelul Galaţi, suporterii pătimaşi încearcă o mobilizare generală a gălăţenilor pentru meciul din această seară, cu Concordia Chiajna, de la ora 19.00, de pe stadionul Oţelul. Pentru o atmosferă de excepţie, o parte din grupările din galeria de la Peluza Nord intenţionează în această seară să se alăture „fraţilor” din tribuna a doua, sub sloganul „Uniţi pentru Oţelul!”.

Pe www.dunareabatrana.ro, site-ul suporterilor Oţelului, curg chemările la stadion adresate tuturor gălăţenilor cărora le pasă de echipă, de pericolul dispariţiei unei embleme a oraşului. În cel mai recent comunicat al fanilor, se strigă adunarea pentru ora 17.30, în parcul din Tiglina I, urmând să se plece de acolo mărşăluind spre stadion:

„Echipa noastră dragă a ajuns în pragul colapsului, datorită unui management falimentar în ultimii 3 ani. Prea mult am stat pasivi şi dezbinaţi noi, ca suporteri, şi am lăsat clubul pradă “hienelor” de tot felul. A venit vremea ca măcar acum, în al 12-lea ceas, să ne unim şi să venim în număr cât mai mare la stadion.

Dacă eşti gălăţean şi spui că îţi pasă de Oţelul vino azi la meci. Suporterii se vor întâlni încă de la ora 17.30 în Ţiglina I, în parcul de vizavi de Disco VIP şi vor pleca mărşăluind spre stadion. Să arătăm tuturor că în Galaţi doar Oţelul contează, să arătăm tuturor ce înseamnă clubul ăsta pentru noi şi să ne susţinem echipa ca şi cum ar fi ultima oară.

Sunteţi pregătiţi să cântaţi 90 de minute pentru Oţelul şi să le arătaţi celor care ne-au dus clubul la pierzanie că aici nu e oraşul nimănui!? Fraţilor, luaţi-vă fularele, steagurile şi haideţi azi la 17.30 în Ţiglina să mărşăluim spre stadion, iar apoi, cu Oţelul în inimă, să le arătăm jucătorilor că nu sunt singuri. Să le arătăm celor care vor să ne distrugă că Oţelul nu moare! Atât timp cât va mai exista măcar un suporter al acestei echipe, culorile roş-alb-albastre nu se vor şterge niciodată de pe drapelul nostru sfânt!”

Citit 2090 ori Ultima modificare Vineri, 28 Martie 2014 14:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.