ŢELURI MĂREŢE: Campanie de transferuri la echipa de hochei pentru a se ajunge în finala LNH
Foto: Arttu Niskakangas, unul dintre cei cinci finlandezi care vor juca la Dunărea Galaţi

ŢELURI MĂREŢE: Campanie de transferuri la echipa de hochei pentru a se ajunge în finala LNH
Arttu Niskakangas, unul dintre cei cinci finlandezi care vor juca la Dunărea Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Întărită cu antrenor şi cinci hocheişti din Finalanda, echipa gălăţeană CSM Dunărea are în proiect să joace finala campionatului


La echipa gălăţeană de hochei pe gheaţă se lucrează la un proiect a cărui ţintă este de un nivel fără precedent pentru ultimele două decenii. După  sezoane dezamăgitoare, în care nu s-a mai reuşit nici măcar calificarea în semifinalele Ligii Naţionale de Hochei (LNH), acum se vizează chiar disputarea finalei. 

Primul pas pentru atingerea acestui ţel a fost aducerea antrenorului finlandez Kari Rauhanen, tehnicianul care a preluat în campionatul trecut Corona şi a dus echipa braşoveană până la câştigarea titlului naţional.

Apoi, antrenorul finlandez împreună cu colaboratorii săi apropiaţi a pregătit şi transferurile jucătorilor străini pe care vrea să se bazeze la Dunărea Galaţi, cinci hocheişti, tot finlandezi: Kai Syvalsami (fundaş, 29 de ani, ultima dată în Franţa), Vile Eskelinen (28 de ani, vine din liga a doua finlandeză), Janne Jokila (32 de ani, vine din campionatul Marii Britanii), Pasi Hirvonen (25 de ani, vine din campionatul francez) şi Arttu Niskakangas (25 de ani, din liga a doua finlandeză).

Deşi încă nu au fost semnate contractele, detaliile au fost stabilite, iar jucătorii finlandezii şi antrenorul Rauhanen urmează să ajungă la Galaţi în prima parte a lunii august.

De asemenea, se intenţionează mai multe achiziţii din ţară, în special de la Miercurea Ciuc, fiind vorba de jucători atraşi de posibilitatea de a încerca să devină studenţi la Galaţi.

Totuşi, deşi dorinţa este de a ajunge în ultimul act al campionatul, obiectivul va fi stabilit în funcţie de felul în care va decurge campania de transferuri pe plan intern. „Vrem finala, dar încă nu putem spune că acesta va fi obiectivul nostru în campionat. Îl vom stabili când lucrurile vor fi clare din mai multe puncte de vedere, depinde de ce transferuri vom reuşi să mai facem. Este greu să ne facem planuri în condiţiile în care nici măcar nu ştim în ce sistem competiţional se va juca”, a declarat Mihai Brandabur, directorul CSM Dunărea.

Conducătorul clubului gălăţean, care este şi vicepreşedinte al federaţiei de specialitate, a precizat că în această săptămână se va întruni Biroul Federal pentru a stabili programul competiţional, apoi va trebui convocată Adunarea Generală pentru a-l aproba, cel mai probabil la sfârşitul lunii viitoare.

Cantonament la Braşov

De asemenea, Mihai Brandabur a precizat că se doreşte un cantonament la începutul lunii august la Braşov, dar acesta nu poate fi programat cu exactitate, implicit nici chemarea finlandezilor în România, pentru că încă nu s-a stabilit când va fi pornită instalaţia de gheaţă la patinoarul din Braşov.

Altfel, se preconizează ca în acest an să fie gheaţă la Patinoarul Artificial cu mai bine de o lună mai devreme decât în ultimii ani, cel târziu în prima decadă a lunii septembrie. Acum se lucrează la schimbarea mantinelei, fiind aproape de sfârşit operaţiunea de demontare a celei vechi.

Citit 1583 ori Ultima modificare Marți, 22 Iulie 2014 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.