Portarul Dragoş Plopeanu este marea supriză, una plăcută, de la Oţelul din ultimele trei etape. A venit în probe, iniţial nu a fost reţinut în lot, a fost rechemat când echipa rămăsese descoperită pe acest post, astfel că părea doar o soluţie de avarie. Aşa a şi fost, Vlasie s-a accidentat iar Abraham era suspendat şi singura variantă pentru deplasarea de la Braşov a rămas Plopeanu. Aşa a debutat în prima ligă, la 25 de ani. A avut un culoar favorabil, o şansă, de care a profitat din plin. A făcut un meci foarte bun la Braşov, a urmat altul în general în aceleaşi coordonate, cel cu FC Botoşani, pentru ca apoi la Iaşi să fie senzaţional, cel mai bun jucător al meciului. Dintr-un jucător uitat pe banca de rezerve chiar şi la echipa secundă a Rapidului, a devenit cel mai lăudat de suporteri.
- Ai impresionat din primele tale trei partide în Liga I. La ultimul, cel de la Iaşi, ai fost considerat chiar jucătorul meciului. Unde ai stat ascuns până acum?
- Poate că aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu. E mai bine mai târziu decât niciodată.
- Cum de ai făcut acest salt, brusc, abia la 25 de ani? Mai ales că pe site-urile renumite de statistici fotbalistice apari cu doar şase meciuri în ultimii doi ani...
- Au fost mai multe partide jucate, datele de acolo nu sunt reale. Poate şi de asta nu am avut parte de o presă pozitivă, dar acest aspect nu a făcut decât să mă ambiţioneze şi mai mult, să mă facă să muncesc mai mult la antrenamente şi să demonstrez că merit locul la Galaţi. Pasul spre Liga I pot spune că l-am făcut la 19 ani, când am semnat cu Poli Timişoara după ce am terminat junioratul la Dinamo şi în ultima parte la Inter Gaz. Am fost în lotul vicecampioanei României, am crescut lângă nişte jucători foarte buni, de la care am avut ce să învăţ, de la Pantelimon, Marius Popa, care a fost antrenor de portari şi aici, la Galaţi. Acum am avut şi un culoar favorabil pentru a juca, fără un pic de noroc deseori nu poţi face nimic. Oportunităţile apar, trebuie să fii pregătit să le prinzi.
- La Oţelul ai venit în probe şi nu ai fost oprit în prima fază. Cum de ai luat-o din nou de la capăt?
- Cred că au fost nişte mici neînţelegeri, peste care eu am trecut. Contează doar să mă pregătesc cât pot de bine şi să arăt în timpul meciurilor că merit locul la Oţelul.
- Ai avut şi un moment mai delicat, golul primit la meciul cu FC Botoşani. O parte a presei a susţinut că a fost o eroare a ta. Cum a fost acea fază, a fost îmbulzeală şi nici la televizor nu se vede clar ce a fost acolo?
- Aceste centrări şutate sunt printre cele mai grele mingi pentru un portar. După ce a căzut prima dată mingea, un adversar a băgat alunecare, apoi a venit şi altul din spate, am fost un pic derutat încercând să anticipez dacă vor lovi mingea sau îşi continuă traiectoria. Până la urmă, important este ceea ce crede antrenorul, iar acesta mi-a spus că nu am greşit la gol, că am făcut un meci bun şi astfel mi-a dat încredere. Trebuie să îi mulţumesc lui Cristi Brăneţ (n.r. – antrenorul de portari) şi celorlalţi din stafful tehnic pentru că vorbesc mult cu mine, mă încurajează. Iar dacă dânşii au fost mulţumiţi de mine, nu pot să fac decât să muncesc şi mai mult la antrenament şi să îi răsplătesc cu evoluţii bune.
- La ce capitole crezi că mai ai de lucrat?
- La centrări, la mingile înalte.
„La Iaşi, una dintre cele mai fericite seri din viaţă”
- Cum a fost seara de după meciul foarte bun făcut de tine la Iaşi?
- A fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Meci greu, cu multă presiune, pentru că Iaşiul are o echipă foarte bună. Sincer, îmi era teamă de Wesley, fostul golgeter al Ligii I, am speram să îi fac faţă şi cred că am reuşit. Am vorbit mult la telefon în acea seară cu ei, familia e cea mai importantă. Au văzut meciul şi erau foarte fericiţi. Tot timpul stau cu sufletul la gură, mama plânge la fiecare meci la ce emoţii are pentru mine. M-au sunat toţi, tata, sora mea, cumnatul, chiar şi nepoţelul, care deja doarme cu minge în braţe. În primul rând trebuie să îi mulţumesc tatălui meu, el m-a ajutat foarte mult. A jucat şi el în Liga I, pe la Rapid, Petrolul, Sportul Studenţesc. Mereu mă consult cu el, a fost tot portar şi îmi dă sfaturi bune, utile.
- Ce relaţii ai cu ceilalţi portari din lot?
- Ne susţinem, ne respectăm foarte mult. Se pregătesc foarte bine, este normal, vor şi ei să joace. M-am bucurat pentru Vlasie şi Abraham când au jucat, faptul că au debutat la Oţelul înseamnă foarte mult. Să debutezi pentru clubul la care te-ai format este o mândrie.
„La Rapid am suferit mult”
- Ai pentru meciul următor o încărcătură emoţională specială? Vei juca împotriva echipei la care ai fost legitimat ultima dată, dar care nu ţi-a dat prea multe şanse, ai apărat într-un singur meci acolo.
- Coincidenţă sau poate mâna destinului, acel meci a fost tot la Iaşi. Rapid, e un club frumos, de tradiţie, care a rămas în sufletul meu chiar dacă am suferit mult. Am muncit foarte mult ca să ajung acolo însă, din păcate, nu am putut să joc decât un meci, dar acum sunt mulţumit că sunt la Oţelul. Nu este o încărcătură emoţională acest meci, în momentul de faţă Oţelul este totul pentru mine.
- Cum vezi evoluţia per ansamblu a echipei? Se poate ieşi din situaţia asta de clasament, relativ repede?
- Muncim foarte mult la antrenamente, comunicăm mult la vestiar, vorbim între noi, ne susţinem, încercăm să luăm toate lucrurile pozitive de la antrenori. Cred că am făcut meciuri bune, în care am avut ocazii, dar ne-a lipsit un pic de şansă în faţa porţii. La meciul cu Braşovul am avut ocazie de singur cu portarul, cu Botoşaniul acasă, de două ori la fel, acum iarăşi, la Iaşi am avut bară, am avut şi ocazia din minutul 90, aproape cu poarta goală. Eu sper din tot sufletul să luăm trei puncte cu Rapidul, cu cinci puncte într-o lună de zile ar fi acceptabil în condiţiile în care am luat puncte din deplasare de la echipe care se bat cu noi în lupta pentru evitarea retrogradării, Braşov şi Iaşi. Dacă am fi câştigat cu Botoşaniul, acum n-ar fi fost chiar rău nici doar un egal cu Rapid, dar n-a fost să fie şi avem obligaţia să luăm toate punctele cu Rapid.
