Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ Legendarul Nicu Vlad, al doilea în topul publicului gălăţean

Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ Legendarul Nicu Vlad, al doilea în topul publicului gălăţean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De voinicul din Piscu au auzit chiar şi puştii cu ceva înclinaţii spre lumea sportului, crescuţi cu povestea lui „Nicu cel voinic şi haltera de aur", în locul clasicului Prâslea, de părinţii cuprinşi de microb. Imposibil de uitat imaginea lui Nicu Vlad de la Los Angeles (1984) ridicând bara încărcată cu aurul olimpic. „Toată lumea are imaginea de atunci, când m-am dezechilibrat cu haltera deasupra capului, iar americanii au speculat foarte bine momentul. Mulţi îmi descriu cum au încă imaginea vie în minte", mărturiseşte Nicu Vlad.

A întrunit în sondajul "Vieţii libere" 27,6 la sută din totalul de 1.375 voturi, graţie unui palmares fabulos: a concurat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, de la trei dintre ele întorcându-se cu medalii: bronz în 1996, argint în 1988 şi aurul din 1984; locul 4 la JO din 1992; a doborât două recorduri mondiale; a obţinut 17 medalii la Campionatele Mondiale (11 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz) şi alte 17 la Campionatele Europene (9 de aur, 6 de argint şi 2 de bronz).

Nicu Vlad a început să practice destul de târziu halterele, la 14 ani, fiind ajutat să progreseze repede de faptul că până atunci făcuse mult sport în şcoală. „Nu eram pasionat de acest sport, dar calităţile fizice m-au ajutat să progresez repede. Orele de educaţie fizică au însemnat foarte mult pentru dezvoltarea mea. Am făcut parte din echipa de handbal a şcolii, făceam atletism, jucam fotbal pe maidan ca toţii copii de la ţară şi eram sănătos tun în general”, a rememorat Nicu Vlad începuturile carierei sale.

Avea doar 48 de kilograme la primele antrenamente

Când a intrat pentru prima dată în sala de antrenament, Nicu Vlad nu era deloc voinicul de peste ani. Avea doar 48 kg, dar cele 42 kg ridicate au fost de ajuns ca antrenorii Pavel şi Gheorghe Gospodinov să întrevadă în el un potenţial campion. A debutat la categoria 56 kg, ajungând ca pe finalul carierei să concureze la 110 kg! La 18 ani, Nicu Vlad a îmbrăcat primul său tricou de campion naţional de juniori, iar pe plan internaţional s-a remarcat în 1982, la Europenele de juniori din Bulgaria, de unde s-a întors cu două medalii de bronz.

A fost singurul român care a coborât de pe podiumul de premiere la un Campionat Mondial, protestând astfel pentru că în loc de "Deşteaptă-te Române" se intona „Trei culori", imnul vechi, în 1990, când luase medalia de aur.

Acum, Nicu Vlad este preşedintele Federaţiei Române de Haltere şi prim-vicepreşedinte al forului mondial de specialitate.

_______________________________________

Demersul editorial făcut de „Viaţa liberă”, cel de a readuce în prim-plan personalităţile care au marcat existenţa Galaţiului în ultimii 25 de ani, în cazul de faţă sportivi de legendă ai României pe care i-a dat oraşul nostru, a însemnat mai mult decât o răsfoire a paginilor de istorie din viaţa urbei. A fost şi o retrăire sufletească a clipelor de fericire comună pe care numai acest fenomen social, sportul, le poate oferi, amplificând valori fundamentale precum patriotismul local şi mândria naţională.

Au fost printre cei mai buni din lume: Lucian Bute, Nicu Vlad, FC Oţelul, Viorica Susanu, CSU Metal, Ana Porgras, Marcel Glăvan, Antonel Borşan, Steluţa Luca, Valeriu Calancea. DETALII ==>> Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ Un sfert de secol de GLORIE SPORTIVĂ: Galaţi, oraşul CAMPIONILOR

Citit 2316 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2014 13:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.