Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ Campioana care a scos Galaţiul în stradă, în topul preferinţelor gălăţenilor

Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ Campioana care a scos Galaţiul în stradă, în topul preferinţelor gălăţenilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Demersul editorial făcut de „Viaţa liberă”, cel de a readuce în prim-plan personalităţile care au marcat existenţa Galaţiului în ultimii 25 de ani, în cazul de faţă sportivi de legendă ai României pe care i-a dat oraşul nostru, a însemnat mai mult decât o răsfoire a paginilor de istorie din viaţa urbei. A fost şi o retrăire sufletească a clipelor de fericire comună pe care numai acest fenomen social, sportul, le poate oferi, amplificând valori fundamentale precum patriotismul local şi mândria naţională. Au fost printre cei mai buni din lume: Lucian Bute, Nicu Vlad, FC Oţelul, Viorica Susanu, CSU Metal, Ana Porgras, Marcel Glăvan, Antonel Borşan, Steluţa Luca, Valeriu Calancea. DETALII ==>> Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ Un sfert de secol de GLORIE SPORTIVĂ: Galaţi, oraşul CAMPIONILOR

FC Oţelul ocupă locul 3 în sondajul campaniei „Viaţa liberă - 25 de ani”

Unul din cele mai memorabile momente din istoria Galaţiului a fost oferit de echipa de fotbal, care a reuşit pe 15 mai 2011 să-şi asigure o performanţă la care foarte mulţi nici nu îndrăzneau să viseze, câştigarea titlului de campioană naţională. Oţelul învingea cu 2-1 pe Poli Timişoara şi devenea campioană, o premieră pentru istoria fotbalului gălăţean. A fost performanţa cu cel mai mare impact la public din ultimul sfert de secol, cu mii de gălăţeni sărbătorind în stradă istoricul succes din acel „15 mai” de poveste. O săptămână mai târziu, la decernarea trofeului, peste 40.000 de gălăţenii au ieşit din case pentru a-şi aclama campionii, o sărbătoare fără precedent în viaţa oraşului.

Lotul de jucători din ediţia de campionat scrisă cu litere de aur în istoria Galaţiului: Branko Grahovac, Cristian Brăneţ, Gabriel Abraham - portari, Cornel Râpă, Samoel Cojoc, Cristian Sîrghi, Milan Perendija, Sergiu Costin, Enes Sipovic, Constantin Mişelăricu, Adrian Sălăgeanu, Silviu Ilie, Ionuţ Neagu, Gabriel Giurgiu, Ioan Filip, Ciprian Milea, Liviu Antal, Laurenţiu Iorga, Laurenţiu Petean, John Ibeh, Gabriel Viglianti, Răzvan Ochiroşii, Laurenţiu Buş, Gabriel Paraschiv, Marius Pena, Csaba Borbely, Bratislav Punosevac şi Robert Elek. Antrenor principal: Dorinel Munteanu. Antrenori secunzi: Ioan Balaur, Cătălin Ciorman. Preparator fizic: Ionel Tămăşanu. Medic: dr. Mihail Troacă. Director general: Marius Stan.

Peste două luni (17 iulie 2011), FC Oţelul reuşea încă un succes istoric, câştigarea Supercupei României, prin victoria cu 1-0, la Piatra Neamţ, în faţa celor de la Steaua.

CSU Metal - prima echipă campioană într-un sport olimpic. Locul 5

Formaţia feminină de volei CSU Metal a intrat in istorie ca prima echipă gălăţeană care a reuşit să câştige titlul de campioană naţională într-un sport olimpic. Voleiul feminin gălăţean a mai fost o forţă pe plan naţional şi în anii ’80, dar echipa de atunci, CSU, a fost doar vicecampioană de cinci ori (1979, 1984, 1985, 1986, 1987). În 1999, echipa CSU revenea în prima divizie şi era transferată la clubul privat CSU Metal, înfiinţat în acel an de omul de afaceri Corneliu Mangalea. Investiţiile acestuia au făcut din CSU Metal Galaţi o echipă care a dominat autoritar voleiul românesc timp de patru ani. Cu sârbul Zoran Terzici antrenor, Metal a fost campioană naţională patru ani la rând (2007, 2008, 2009, 2010). În 2007, 2008 şi 2009 a reuşit eventul, câştigând şi Cupa României. A fost prima echipă feminină românească care a jucat în Liga Campionilor. În vara anului 2010, confruntându-se cu probleme financiare, clubul nu a mai putut fi finanţat şi echipa s-a desfiinţat.

Citit 1671 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2014 13:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.